În numărul din noiembrie al revistei Practic - idei pentru casa şi grădină ,la rubrica Iubim animalele a apărut articolul scris de mine despre un aspect din viaţa pisicilor mele. Numai că, din lipsă de spaţiu, au decis să mai taie din articol.
Am decis să-l scriu aici întreg, aşa cum aş fi vrut să intre şi în revistă
Despre oamenii care au animale de companie se spune că sunt mai sănătoşi,mai responsabili şi mai veseli.
Când e prea cald, sau când e vânt puternic sau când noi nu
ieşim la grădină, doar pervazul exterior al ferestrei e tot ce le trebuie
pisicilor ca să-şi încălzească blăniţa la soare. Lumea s-a obişnuit atât de
mult cu ele încât îşi fac drum prin faţa geamului să le vadă şi să zâmbească
puţin.
Despre oamenii care au animale de companie se spune că sunt mai sănătoşi,mai responsabili şi mai veseli.
Noi avem două pisici, Pufina (Pufi) şi Norocica (Cica) de 3
şi respective 1 an.Sunt ca alţi doi membrii ai familiei, fiecare cu nevoile şi
plăcerile lor care trebuie respectate şi înţelese.
Despre pisicile mele aş putea să vorbesc la nesfârşit.
Pufi a fost dintotdeauna deosebită.Chiar şi între fraţii ei,
născuţi de o pisica de rasă comună ea se distingea prin blana ei pufoasă,moale
si înfoiată dar si prin pata albă din vârful cozii.Toate acestea îi dau un aer
regal de pisica de rasă.
Cica e o pisică de rasă comună.A venit la noi cu câteva zile
înainte de Crăciun,într-o seară geroasă, când a nimerit în scara blocului de
unde am luat-o în casă să mănânce ce rămăsese de la Pufi.A avut noroc şi că
Pufi a acceptat-o uşor,altfel devenea una dintre multele pisici din jurul
blocului.
Se ştie că pisicilor le place să exploreze. iar apartamentul
nostru este mic şi nu are balcon. Aşa că
am amenajat în spaţiul liber din faţa geamurilor o mică grădină. Pufi a
vrut imediat să exploreze şi acel loc şi ne era tot mai greu să o lăsăm în casă
când noi “ieşeam la grădină”. Am căutat o soluţie să o putem supraveghea şi
controla şi aici a venit în ajutor lesa cu ham specială pentru pisici ce se
găseşte în pet-shop-uri. Pufi s-a învăţat surprinzător de repede cu ea şi acum
în grădină e spaţiul ei preferat.O pisică în lesă e o apariţie ciudată dar şi
nostimă pentru cei care trec prin zonă.
Cica nu s-a lăsat mai prejos.A imitat-o pe Pufi şi în privinţa
asta. Nu a vrut să rateze ocazia de a explora noi teritorii şi în plus nu i-a
plăcut să rămână singură în casă.Aşa că, după un timp, au apărut doua pisici în
lesă.
pisicile la grădină |
Hamul şi lesa nu le folosim pentru a le îngrădi libertatea
de mişcare.E mai mult o metodă de a le dresa la început şi de a le arăta
limitele teritoriale.Şi noi dar şi ele am suferi dacă s-ar pierde în
imensitatea din jur.
Cica |
Pufi |
Pufi şi Cica s-au învăţat cu teritoriul lor pentru că nu se
îndepărtează mai mult de spaţiul verde, iar noi am învăţat să fim responsabili
în privinţa lor: le-am sterilizat, vaccinat şi mereu le controlăm de eventuale
zgârieturi sau înţepături de căpuşe pentru a nu avea de suferit mai târziu.Şi
ne bucurăm când îi vedem pe ceilalţi zâmbind atunci când trec pe lângă “grădina
cu pisici “ sau pe lângă “ fereastra unde sunt doua pisici”.
Aţi putea încerca această soluţie dacă aveţi o felină care
vrea să “evadeze”.
Aceasta e mica mea poveste şi realizare prin articolul publicat .