Poveste din viitor - poveste SF

 Procesorul principal RXC 7720 s-a oprit definitiv. În ultima vreme a cauzat mai mult haos din cauza erorilor sale iar acum, după un şir de zgomote ciudate şi un fir de fum discret, a cedat. S-a lăsat o linişte ireală, toţi cei care mişunau de obicei prin camera Marelui RXC 7720 au rămas înmărmuriți neştiind ce va urma. Nici nu mai ştiau cum va funcţiona lumea fără toate calculatoarele legate la reţeaua computerului principal, pentru că nici nu erau născuţi atunci când noul comandant preluase conducerea şi, din motive economice, propusese digitalizarea societăţii. Acum totul depindea de Marele Procesor, în primul rând reţeaua de electricitate şi cea de internet care asigurau confortul locuitorilor, activităţile lor zilnice şi stabilitatea societăţii. Ştiau că defecţiunea trebuia rezolvată cât mai repede pentru a nu se ajunge la haos. Toţi tehnicienii şi programatorii s-au întâlnit în cele din urmă căutând soluţii. Au înţeles că problema este la o piesă internă care trebuia înlocuită. Dar pentru asta trebuia mai întâi fabricată. Şi cum toate calculatoarele care asigurau proiectarea şi producţia pieselor erau oprite , oamenii nu mai ştiau acum vechiul proces de realizare a pieselor. Cărţile fuseseră digitalizate cu mult timp în urmă aşa că nici la ele nu se putea ajunge atât de rapid. A trebuit să caute mai adânc şi au dat peste notele unui bătrân inventator pe care au încercat să le desluşească. Nu au reuşit pentru că erau scrise de mână şi nimeni nu mai scria de mână în aceste timpuri moderne. Aşa că nici măcar nu mai ştiau să descifreze scrisul de mână. Au aflat că inventatorul încă trăia şi era liderul unei mişcări care nu acceptase noua digitalizare şi trăia ca pe vremuri. Nu putea fi contactat aşa că o comisie a ajuns la el, în ceea ce semăna cu vechea lume. Casa inventatorului era de fapt o bibliotecă plină de cărţi pe hârtie, cu o colecţie de vechi instrumente de scris (pixuri, stilouri şi tocuri) . Cu toate că trăiau ca în trecut cei de aici ştiau ce păţiseră modernii şi nu au respins mesajul lor de ajutor.  

- Să înţeleg că toată digitalizarea asta v-a făcut să uitaţi lucrurile simple cum ar fi să citiţi şi să scrieţi de mână...,spuse cu tristeţe inventatorul. V-aţi transformat aproape în nişte roboţi , nu mai ştiţi să trăiţi ca oamenii. Aţi pierdut lucrurile naturale care ne fac oameni. Toată lumea asta a voastră s-a prăbuşit la primul dezastru. Asta în care trăim noi îşi păstrează în schimb trecutul, baza. Poate că aţi câştigat şi voi ceva dar cu siguranţă nu păreţi mai puternici. Vă vom ajuta să reparaţi piesa de care aveţi nevoie dar să ţineţi cont că şi digitalizarea este unul dintre acele lucruri care nu trebuie dus la extrem.   

Pentru o bună perioadă de timp între moderni şi cei ca pe vremuri a existat o colaborare pe toate domeniile. Până la urmă lumile lor s-au unit formând din nou o lume puternică cu baza trecutului solidă dar privind spre viitor.

Creaţie proprie apărută în ziarul Buzz din iunie 2020

SCRISOAREA UNUI PROFESOR

Aron Pumnul,Profesorul lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a început studiile la Colegiul German din Cernăuţi, în Bucovina,aflată atunci sub stăpânirea austro-ungară. Aici îl întâlneşte pe profesorul Aron Pumnul, un revoluţionar din Transilvania care luptase şi el pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni.dar care a fost nevoit să ia drumul pribegiei până în Bucovina. Se pare că profesorul era prieten cu Gheorghe Eminovici şi atunci când băieţii acestuia din urmă au studiat la Colegiu au stat în gazdă la Profesor. Aşa s-a întâmplat şi cu Mihai. 

Ceea ce urmează este o ficţiune dar inspirată şi din tristeţea despărţirii definitive de Profesor exprimată de încă elevul Mihai Eminovici în poemul La mormântul lui Aron Pumnul , apărut pentru prima dată într-o broşură numită Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti publicată de elevii săi în ianuarie 1866, la moartea profesorului lor.

Dragă prietene Gheorghe,

Îţi scriu în această scrisoare,după cum m-ai rugat despre fiul tău, Mihai şi gustul lui pentru învăţătură.

De când l-ai adus aici,la Cernăuţi,la Colegiul German,mi-am dat seama că e altfel decât fraţii lui pe care am avut privilegiul să-i instruiesc. Dincolo de neastâmpărul vărstei,şi la el, ca şi la fraţii lui se cunoaşte educaţia aleasă primită în primii ani de viaţă.Dar la el am remarcat şi o înclinaţie spre viaţa ţăranilor care ajung şi aici cu acareturile lor.Mihai stă mult pe lângă ei ,îi place să asculte poveştile spuse de bătrâni, cântecele pe care ei le cântă. Joacă jocurile simple şi copilăreşti ale fiilor sau nepoţilor lor. Dispare câteva zile la rând şi apoi spune că a hălăduit prin codrii sau prin sate..Povesteşte colegilor cu un farmec aparte şi toţi se adună în jurul lui de parcă ar fi un înţelept.

Când vine vorba de învăţătură Mihai nu e prea atras de regulile stricte ale şcolii noastre.E cam visător...Dar are materii preferate: nu prea e bun la matematici,dar îi place să citească cam orice, dar mai ales literatura din România, care aici nu e aşa bine cunoscută. De asta i-am pus la dispoziţie biblioteca mea cu toate cărţile româneşti pe care le-am strâns de-a lungul vieţii mele. Aici are ce descoperi: operele lui Costache Negruzzi,Anton Pann,Dimitrie Bolintineanu,Vasile Alecsandri. La fel de curios e să ştie şi despre lupta celor din 1848 şi mă roagă în fiecare seară să povestesc câte ceva despre vremurile trecute în care eu şi prietenii mei din Transilvania eram călăuziţi de iubirea pentru neamul românesc şi luptam pentru drepturile românilor.Mi-ar plăcea să ştiu că i-am plantat în suflet sămânţa patriotismului şi că aceasta va prinde rădăcini solide la el . 

Cel mai mult mă uimeşte cât de mult studiază gramatica românească.L-am întrebat de ce e asta aşa important pentru el şi mi-a răspuns că nu poţi preţui o limbă fără să-i ştii toate secretele şi modalităţile prin care să exprimi cel mai bine simţămintele şi gândurile cele mai ascunse.Mi-a arătat şi câteva versuri care nu erau rele deloc. 

Dragă prietenie,fiul tău e pe mâini bune aici. Poate că firea ta mai strictă,aplecată spre cifre şi spre afaceri nu va înţelege pe deplin înclinaţia băiatului tău spre visare şi poezie dar lasă-i lui curajul şi puterea  să descopere lumea prin mijloacele lui.

Al tău prieten, Aron Pumnul

Această scrisoare fictivă a Profesorului către tatăl elevului Mihai Eminovici este o creaţie proprie şi a apărut în ziarul BUZZ din ianuarie 2021