luni, 23 ianuarie 2023

Poveste din viitor - poveste SF

 Procesorul principal RXC 7720 s-a oprit definitiv. În ultima vreme a cauzat mai mult haos din cauza erorilor sale iar acum, după un şir de zgomote ciudate şi un fir de fum discret, a cedat. S-a lăsat o linişte ireală, toţi cei care mişunau de obicei prin camera Marelui RXC 7720 au rămas înmărmuriți neştiind ce va urma. Nici nu mai ştiau cum va funcţiona lumea fără toate calculatoarele legate la reţeaua computerului principal, pentru că nici nu erau născuţi atunci când noul comandant preluase conducerea şi, din motive economice, propusese digitalizarea societăţii. Acum totul depindea de Marele Procesor, în primul rând reţeaua de electricitate şi cea de internet care asigurau confortul locuitorilor, activităţile lor zilnice şi stabilitatea societăţii. Ştiau că defecţiunea trebuia rezolvată cât mai repede pentru a nu se ajunge la haos. Toţi tehnicienii şi programatorii s-au întâlnit în cele din urmă căutând soluţii. Au înţeles că problema este la o piesă internă care trebuia înlocuită. Dar pentru asta trebuia mai întâi fabricată. Şi cum toate calculatoarele care asigurau proiectarea şi producţia pieselor erau oprite , oamenii nu mai ştiau acum vechiul proces de realizare a pieselor. Cărţile fuseseră digitalizate cu mult timp în urmă aşa că nici la ele nu se putea ajunge atât de rapid. A trebuit să caute mai adânc şi au dat peste notele unui bătrân inventator pe care au încercat să le desluşească. Nu au reuşit pentru că erau scrise de mână şi nimeni nu mai scria de mână în aceste timpuri moderne. Aşa că nici măcar nu mai ştiau să descifreze scrisul de mână. Au aflat că inventatorul încă trăia şi era liderul unei mişcări care nu acceptase noua digitalizare şi trăia ca pe vremuri. Nu putea fi contactat aşa că o comisie a ajuns la el, în ceea ce semăna cu vechea lume. Casa inventatorului era de fapt o bibliotecă plină de cărţi pe hârtie, cu o colecţie de vechi instrumente de scris (pixuri, stilouri şi tocuri) . Cu toate că trăiau ca în trecut cei de aici ştiau ce păţiseră modernii şi nu au respins mesajul lor de ajutor.  

- Să înţeleg că toată digitalizarea asta v-a făcut să uitaţi lucrurile simple cum ar fi să citiţi şi să scrieţi de mână...,spuse cu tristeţe inventatorul. V-aţi transformat aproape în nişte roboţi , nu mai ştiţi să trăiţi ca oamenii. Aţi pierdut lucrurile naturale care ne fac oameni. Toată lumea asta a voastră s-a prăbuşit la primul dezastru. Asta în care trăim noi îşi păstrează în schimb trecutul, baza. Poate că aţi câştigat şi voi ceva dar cu siguranţă nu păreţi mai puternici. Vă vom ajuta să reparaţi piesa de care aveţi nevoie dar să ţineţi cont că şi digitalizarea este unul dintre acele lucruri care nu trebuie dus la extrem.   

Pentru o bună perioadă de timp între moderni şi cei ca pe vremuri a existat o colaborare pe toate domeniile. Până la urmă lumile lor s-au unit formând din nou o lume puternică cu baza trecutului solidă dar privind spre viitor.

Creaţie proprie apărută în ziarul Buzz din iunie 2020

sâmbătă, 14 ianuarie 2023

SCRISOAREA UNUI PROFESOR

Aron Pumnul,Profesorul lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a început studiile la Colegiul German din Cernăuţi, în Bucovina,aflată atunci sub stăpânirea austro-ungară. Aici îl întâlneşte pe profesorul Aron Pumnul, un revoluţionar din Transilvania care luptase şi el pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni.dar care a fost nevoit să ia drumul pribegiei până în Bucovina. Se pare că profesorul era prieten cu Gheorghe Eminovici şi atunci când băieţii acestuia din urmă au studiat la Colegiu au stat în gazdă la Profesor. Aşa s-a întâmplat şi cu Mihai. 

Ceea ce urmează este o ficţiune dar inspirată şi din tristeţea despărţirii definitive de Profesor exprimată de încă elevul Mihai Eminovici în poemul La mormântul lui Aron Pumnul , apărut pentru prima dată într-o broşură numită Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti publicată de elevii săi în ianuarie 1866, la moartea profesorului lor.

Dragă prietene Gheorghe,

Îţi scriu în această scrisoare,după cum m-ai rugat despre fiul tău, Mihai şi gustul lui pentru învăţătură.

De când l-ai adus aici,la Cernăuţi,la Colegiul German,mi-am dat seama că e altfel decât fraţii lui pe care am avut privilegiul să-i instruiesc. Dincolo de neastâmpărul vărstei,şi la el, ca şi la fraţii lui se cunoaşte educaţia aleasă primită în primii ani de viaţă.Dar la el am remarcat şi o înclinaţie spre viaţa ţăranilor care ajung şi aici cu acareturile lor.Mihai stă mult pe lângă ei ,îi place să asculte poveştile spuse de bătrâni, cântecele pe care ei le cântă. Joacă jocurile simple şi copilăreşti ale fiilor sau nepoţilor lor. Dispare câteva zile la rând şi apoi spune că a hălăduit prin codrii sau prin sate..Povesteşte colegilor cu un farmec aparte şi toţi se adună în jurul lui de parcă ar fi un înţelept.

Când vine vorba de învăţătură Mihai nu e prea atras de regulile stricte ale şcolii noastre.E cam visător...Dar are materii preferate: nu prea e bun la matematici,dar îi place să citească cam orice, dar mai ales literatura din România, care aici nu e aşa bine cunoscută. De asta i-am pus la dispoziţie biblioteca mea cu toate cărţile româneşti pe care le-am strâns de-a lungul vieţii mele. Aici are ce descoperi: operele lui Costache Negruzzi,Anton Pann,Dimitrie Bolintineanu,Vasile Alecsandri. La fel de curios e să ştie şi despre lupta celor din 1848 şi mă roagă în fiecare seară să povestesc câte ceva despre vremurile trecute în care eu şi prietenii mei din Transilvania eram călăuziţi de iubirea pentru neamul românesc şi luptam pentru drepturile românilor.Mi-ar plăcea să ştiu că i-am plantat în suflet sămânţa patriotismului şi că aceasta va prinde rădăcini solide la el . 

Cel mai mult mă uimeşte cât de mult studiază gramatica românească.L-am întrebat de ce e asta aşa important pentru el şi mi-a răspuns că nu poţi preţui o limbă fără să-i ştii toate secretele şi modalităţile prin care să exprimi cel mai bine simţămintele şi gândurile cele mai ascunse.Mi-a arătat şi câteva versuri care nu erau rele deloc. 

Dragă prietenie,fiul tău e pe mâini bune aici. Poate că firea ta mai strictă,aplecată spre cifre şi spre afaceri nu va înţelege pe deplin înclinaţia băiatului tău spre visare şi poezie dar lasă-i lui curajul şi puterea  să descopere lumea prin mijloacele lui.

Al tău prieten, Aron Pumnul


Această scrisoare fictivă a Profesorului către tatăl elevului Mihai Eminovici este o creaţie proprie şi a apărut în ziarul BUZZ din ianuarie 2021


sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Scrisoare de la Nadia


La 14 ani,Nadia Comăneci a câştigat la JO de la Montreal din 1976, 3 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz,obţinând şi prima notă de 10 din istoria notărilor la Olimpiadă de 7 ori.A fost numită Zeiţa de la Montreal.Această scrisoare este o ficţiune dar sugerează ce ar scrie fetiţa din spatele gimnastei unei prietene din aceeași perioadă (dacă i s-ar fi permis să aibă una). A fost inspirată de cartea Scrisori către o tânără gimnastă scrisă chiar de Nadia.

Dragă prietenă,


îţi mulţumesc pentru felicitările pe care mi le-ai trimis după ce am câștigat medaliile de la JO de la Montreal. Din partea ta sunt mult mai importante decât de la toţi cei care vin lângă mine şi acum îi văd pentru prima oară. Sper să nu crezi că de acum mă voi schimba că sunt o mare campioană olimpică. Voi fi aceeaşi fată muncitoare care trebuie să-și facă antrenamentele zilnice așa cum zic antrenorii. Şi chiar dacă tu ai auzit că domnul Bela Karoly e sever şi foarte dur,eu ştiu că e un antrenor bun pentru noi. Alături de soţia lui, Marta, ne motivează să lucrăm pe aparate fără să ne plictisim şi să fim mereu concentrate la ce avem de făcut.Parcă ar şti că suntem nişte copii care combină antrenamentul cu joaca. Iar noi am învăţat disciplina pentru că repetările elementelor iar şi iar îţi dau siguranţa la concursuri.

Dar trebuie să îţi spun că o Olimpiadă e ceva foarte mare.Eu eram obişnuită doar cu un Campionat European şi când am ajuns în Satul Olimpic am crezut că am ajuns pe o altă planetă. Oameni de toate naţiile la un loc, cu moduri diferite de a se manifesta, de a comunica, de a se concentra. Mâncarea era din cea mai diversă şi ciudată pentru noi şi totul era gratis. Acolo puteai să mergi şi la cumpărături şi la teatru în acelaşi timp…

Dar antrenorul ne-a adus repede cu picioarele pe pământ când ne-a zis : ”nu aveţi voie nimic!”.Şi l-am înţeles. Nu puteam să ne pierdem concentrarea de la ce aveam de făcut şi anume să reuşim să ne facem bine treaba la Jocurile Olimpice pentru că toată lumea era cu ochii pe noi. Eram cele mai mici şi mai drăguţe. Iar acum făceam ce ne-am dorit întotdeauna: gimnastică la nivel înalt.

Am să-ţi spun despre prima notă de 10 a concursului,la paralele. Nu aveam emoţii pentru că ştiam că pot să realizez un exerciţiu sigur după multele repetări de la antrenamente. Şi în plus, acesta era aparatul meu preferat. Iar când am terminat acel exerciţiu, acum devenit legendar, ştiam că am realizat ceva deosebit pentru că inclusesem, la sugestia antrenorilor, nişte elemente noi, care îmi vor purta numele. Nimeni nu le mai prezentase până atunci. Dar, am să-ţi spun un secret, la aterizare am făcut un mic pas şi credeam că voi fi penalizată. Nu mi-am dat seama ce înseamnă 1.00 afişat pe tabelă dar antrenorul a vorbit cu arbitrele care i-au arătat pe degete că e de fapt 10. Tabela nu era pregătită pentru a arăta această notă.

Doar când am ajuns acasă şi pe aeroport ne aşteptau atâţia oameni mi-am dat seama de importanţa victoriilor mele. Acolo,la Montreal, antrenorii ne-au ţinut într-o izolare care cred că ne-a făcut bine. Primirea triumfală de la Bucureşti pentru mine a avut şi o parte tristă pentru că aveam în braţe o păpuşă pe care cineva mi-a smuls-o în aglomeraţie.

Dar mă bucur că am putut să aduc glorie României şi că am făcut cunoscută gimnastica românească. Abia aştept să mă întorc la antrenamente şi să continui să fac ce ştiu mai bine: gimnastică.


creaţie proprie, publicată in ziarul Buzz din august 2021



 

vineri, 21 octombrie 2022

Coşul cu fructe

 



Într-una din zilele toamnei,într-un coş mare şi împodobit cu frunze colorate cu galben,roşu şi puţin verde s-au întâlnit la un loc câteva mere, câteva pere, câţiva struguri cu bobiţe mari şi câţiva cu bobiţe mai mici. Toate fructele erau vesele şi abia aşteptau să fie alese şi să fie mâncate de copii şi de oamenii mari.

La un moment dat, în coşul lor încăpător şi-a făcut apariţia un fruct nou. Mare, galben, dar părea cam încruntat. Nu era prea prietenos. Fructele vesele s-au speriat de asprimea noului fruct,deşi pe coaja lui au simţit un puf cafeniu care le amintea de verişoara lor prietenoasă, piersica. Dar acesta părea îmbufnat, acru, încăpăţânat.
-- Cine eşti tu ? Nu te-am mai văzut până acum printre noi! spuse un măr roşu curajos ca întotdeauna. Nu pari a fi măr, pentru că nu ai forma noastră rotundă. Şi nu ai nici rezistenţa noastră uşoară. Cred că oamenii se rănesc atunci când vor să muşte din coaja ta. Şi semeni mai mult cu o pară !
-- Ba nu ! strigă o pară cu codiţa în sus. Uită-te la forma mea alungită. El e mai îndesat faţă de mine...Seamănă mai mult cu o lămâie..
-- Şi nici strugure nu e, începură bobiţele să freamăte Cum ar fi să fie mai mulţi ca el pe un ciorchine ... Are şi coaja tare...Nu cred că e foarte popular…
-- Deci, cine eşti tu,fruct galben cu coaja tare şi cu puful ăsta care ne-a umplut pe toţi din coş ? luă din nou cuvântul mărul cel roşu.
  Noul fruct tuşi timid să-şi dreagă vocea.Cu un glas aproape şoptit spuse : 
 -- Îmi pare rău că v-am deranjat,aici în coş. Sunt cam timid că nu prea sunt popular în rândul fructelor. Am coaja şi interiorul tari aşa că oamenii vă preferă pe voi. Nu sunt o lămâie, deşi şi despre mine se zice că am un gust neobişnuit. Dar cine mă mănâncă nu mă mai uită. Sunt şi acru şi dulce şi zemos dar şi tare.Se zice despre mine “face gura pungă”,Asta e când se grăbesc şi mă încearcă prea devreme. Dar toţi mai gustă odată atunci când îmi vine vremea.Eu vin la rând toamna târziu aşa că am şi eu prospeţimea mea. Sunt solitar, deşi cresc într-un copac ca şi voi, cu alte fructe ca mine. Dar atunci când mă gustă oamenii preferă să ia un singur fruct şi să mă împartă tuturor în feliuţe. Aşa că nu sunt obişnuit cu prea multă companie în jur. Dar să facem cunoştinţă cum trebuie : eu sunt o Gutuie şi îmi pare bine să fiu cu voi şi împreună să alintăm gustul oamenilor, să-i ajutăm să fie sănătoşi şi voioşi. 
Tu ai gutui în coşul de fructe al toamnei ? 


** creaţie proprie,publicată în ziarul Buzz , în nr. din septembrie 2021

marți, 6 septembrie 2022

Dragă elevule,

...eu...prima zi de şcoală...1984

şi la începutul acestui an şcolar, ca şi în toate celelalte,eşti nerăbdător. Eşti emoţionat. Eşti curios. Eşti speriat. Eşti plin de întrebări. Dar eşti şi plin de speranţă. Fie că eşti la început de drum sau mai ai un pas să ajungi la capătul drumului (unul dintre multele drumuri ale vieţii tale), vrei să începi cu acest prim pas. Ştii că va fi greu dar ca să ajungi la destinaţie te vei ajuta de superputerea ta, pe care unii par că au uitat că o au : imaginaţia

Uneori, te întrebi dacă tot ce trebuie să înveţi îţi va fi de folos. Nimic nu îţi este dat pe parcursul vieţii fără să ai nevoie la un moment dat. Aşa că ia tot ce întâlneşti pe acest drum al învăţării şi, precum înţelepţii din trecut, bagă în traista pe care o porţi mereu la tine : mintea ta. Nu ştii când ai nevoie de ceva de acolo care îţi poate salva viaţa. Uită-te în jur mai atent şi poate lecţiile alea de neînţeles vor deveni mai clare.

Pe parcursul drumului ,vei descoperi că nu toţi suntem la fel dar asta ne poate face puternici. Mai ales dacă ne acceptăm unul altuia slăbiciunile şi ne apreciem calităţile. 

Vei avea parte şi de dezamăgiri,lacrimi sau cuvinte care te vor răni. Dar fiecare lovitură primită are şi rolul de a te face mai puternic şi mai flexibil la schimbare.

Nici lumea în care trăim nu e perfectă. Dar multora le lipseşte curajul de a semnala o nedreptate sau alt aspect care îi deranjează. Astfel, o mică problemă poate creşte , dusă mai departe şi ajunge să ne murdărească colţul nostru de lume pe care îl protejăm.Un înţelept al lumii,a cărui înţelepciune a rezistat mult peste anii lui spunea : “Fii tu schimbarea pe care o doreşti în lume!”

Anii pe care îi petreci la şcoală te pot pregăti să faci schimbarea în bine a colţului tău de lume.Aşa că imaginează-ţi că păşeşti în fiecare zi în lumea magică a învăţării care,deşi nu e uşoară,îţi va da uneltele cu care să te descurci în viaţă. Uneori, în tot haosul din jur va trebui să găseşti tu singur uneltele şi chiar să înveţi pe cont propriu să le foloseşti.

Bucură-te de fiecare zi şi atunci cînd ajungi la capătul puterilor adu-ţi aminte că nimic nu durează la nesfârşit. Nici măcar anii de şcoală ... la care te vei gândi mereu cu nostalgie ! 

creaţie proprie,apărută în ziarul Buzz, în septembrie 2020.

joi, 1 septembrie 2022

Dragă toamnă ,


Îţi scriu această scrisoare pentru că vreau să îţi mulţumesc că vii în fiecare an chiar dacă nu toată lumea te apreciază la adevărata ta valoare. De fiecare dată ne oferi atâta culoare în jur iar noi,oamenii,devenim mai paşnici doar descoperind-o împrejurul nostru. Încă din primele zile de  septembrie, când sora ta, vara, se mai simte încă în preajmă, tu apari calmă trimiţând câteva semne – o frunză galbenă aici, o frunză legănată de un vânt lin mai încolo şi nici nu ne dăm seama când trotuarul s-a umplut de frunze. Aşa că uneori ne oprim din drumul nostru grăbit să le admirăm forma, coloritul încă neuniform (tot toamna, pictorul priceput le-a colorat) .Şi parcă descoperim abia atunci din ce copaci provin, descoperind încă odată lumea din jur. Când se adună prea multe frunze,oamenii mari le strâng în grămezi numai bune să te arunci în ele, să faci o ploaie de frunze şi să le împrăştii din nou . Şi zic ei că toamna e un anotimp trist...

Îţi mulţumesc şi pentru bogăţia de gusturi şi culori pe care o găsim pe mesele noastre. După luni întregi de trudă şi grijă, roadele se arată apetisante şi parfumate pe mesele noastre. Aproape că îmi vine greu să cuprind toată această avere a ta : mere galbene sau roşii, pere zemoase, prune albăstrui, struguri cu boabe mari sau mici dar la fel de gustoase şi sănătoase. Şi să nu uit de gogoşari, de vinete,de varză sau ardei.Încercăm să păstrăm cumva vraja acestor bunătăți conservându-le şi bucurându-ne de ele ori de câte ori simţim nevoia să fim alintaţi.

Îţi mulţumesc pentru răcoarea lunii septembrie,după cele 3 luni fierbinţi de vară. Pentru lumina lui octombrie când soarele face ca frunzele galbene, rămase încă în copaci să pară aurii. Pentru ploaia lunii noiembrie care pregăteşte lumea pentru frigul de mai târziu şi pentru prima zăpadă. Încet încet ne lăsăm îmbrăţişaţi de căldura şi mângâierea hainelor moi şi pufoase care ne apără de aerul tot mai rece.

Uneori oamenii se întristează când aud că vii după o vară plină.Se gîndesc la zilele în care eşti mai melancolică, sau la ce a trecut decât la ce este în prezent. Spun că au plecat toate păsările în ţările calde. Dar larma şi cântecul lor a fost înlocuit de glasurile elevilor din jurul şcolilor....

Sper să ne întâlnim în fiecare an şi să mă ajuţi să descopăr şi alte frumuseţi,alte culori,alte senzaţii.

Cu mare drag, a ta veşnic admiratoare...   

Creaţie proprie, apărută în ziarul BUZZ, din luna octobrie 2020

miercuri, 19 aprilie 2017

Jurnalism pentru copii Intalniri.Intamplari.Idei.de Ioana Matfeev

Despre clubul Micii Reporteri de la Botoşani sunt sigură că mulţi au auzit, chiar dacă totul se întâmplă într-un oraşel mic dintr-un colţ cam izolat de Românie.Un club de jurnalism în care copiii de la vârsta în care abia au intrat pe băncile şcolii şi până la adolescenţii care îşi caută drumul în viaţă, învaţă să vadă lumea din jur cu obiectivitate şi curiozitate.Au evoluat în 6 ani,de când au început,de la câteva foi A4,la ziarul Buzz cu 8 pagini colorate care te îmbie la citit,apoi la site-ul Micii Reporteri cu televiziunea online unde sunt difuzate emisiuni realizate în întregime de ei cu un profesionalism greu de crezut.La 5 ani de existenţă au scos cartea Jurnalism pentru copii. Întâlniri.Întâmplări. Idei. în care au adunat momentele importante care au stat la baza evoluţiei lor.Atât ca grup cât şi individual.

Am citit aceasta carte şi pentru că activitatea clubului îmi este cunoscută şi mi-a făcut plăcere să o redescopăr şi din interior, cu temerile si victoriile iniţiatoarei, Ioana Matfeev, care este şi autoarea acestei cărţi. Am apreciat sinceritatea cărţii şi modul în care e structurată astfel încât avem şi perspectiva elevilor care fac parte din aceasta şcoală altfel,cu frământările şi bucuriile lor.

Recomand această carte celor care ştiu cine sunt Micii Reporteri din Botoşani,celor care au fost abordaţi pe stradă sau la diverse evenimente de această gaşcă uneori gălăgioasă sau copilăroasă, până la momentul întrebărilor pentru interviuri, când devin serioşi şi profesionişti. Este o carte şi pentru cei care îi cunosc pe copiii care sunt sau au trecut pe la Micii Reporteri , pe Daria, pe Alexandra, pe Karina, pe Denisa şi toţi ceilalţi şi vor să le (re)descopere o faţă nouă sau doar bănuită a lor.Aici aş menţiona din nou capitolul scris chiar de ei, de fiecare membru în parte,despre ce înseamnă Buzz pentru ei,cum i-a ajutat sa crească sau cum au început.
De asemenea, este o carte pentru botoşăneni sau pentru cei care îşi trag rădăcinile de aici pentru că multe dintre personalităţile oraşului apar în carte fie cu o părere, fie oferind un ajutor mai mic sau mai mare unor tineri aflaţi la început de drum.Multe dintre evenimentele realizate de Buzz/ Micii Reporteri şi care au făcut ceva vâlvă în oraş sunt acum proiectate din interior şi pot fi (re)văzute altfel .
Dar este şi pentru cei care nu ştiu nimic despre Micii Reporteri dar vor să descopere cum se construieşte un astfel de proiect, cum se munceşte pentru a mai urca o treaptă pe scara succesului ducând în spate un vis care creşte de la zi la zi.

Stilul în care e scrisă această carte e departe de cel rece,jurnalistic,la care ne-am fi aşteptat,aici intervenind puţin din simţul poetic al autoarei.Iar faptul că e scrisă la persoana I singular sau plural ne face să fim mai aproape de frământarea unui suflet în căutarea libertăţii, în atingerea visului său.

Poate 6 ani înseamnă mult sau poate e doar un început.Dar e un vis care nu mai e doar personal ci a devenit un vis al mai multor persoane,un vis care trebuie întreţinut pentru că e o şcoală şi ca orice şcoală are menirea de a înalţa spirite şi a crea un viitor. Şi pentru asta are si nevoie de ajutorul nostru moral şi de ce nu material,cumpărând această carte. .

miercuri, 5 aprilie 2017

Cum sa uiti o femeie de Dan Lungu

Dan Lungu este un scriitor născut în 1969 la Botoşani.L-am descoperit citind Sunt o babă comunistă şi atunci am descoperit un scriitor contemporan,cu o notă uşoară,cu un umor sec,în opera căruia eşti invitat să tragi singur concluzia după ce citeşti o carte a sa.
Aşa am păţit şi cu această carte Cum să uiţi o femeie. Mi s-a părut interesant rezumatul pe care l-am citit pe spate şi eram pregătită pentru o carte anlitică asupra iubirii,a suferinţei,a despărţirii. De ce s-ar scoate în evidenţă atunci că cele două personaje principale,Andi şi Marga,care locuiesc împreună de un an şi jumătate,şi care se despart simplu, pe un bilet, sunt jurnalişti la acelaşi ziar? Dar nu avem parte de o analiză a sentimentelor din perspectiva rece a unui jurnalist de investigaţii ci mai profund , în comparaţie cu Dumnezeu.

Zburând printre capitole aflăm povestea lor de iubire dar şi povestea de viaţă a fiecăruia în parte.Şi cu toate astea e o poveste de dragoste la care nu se trezeşte nici un sentiment, plată, aproape că doar un pretext pentru o despărţire în contextul cărţii. Dar o iubire şi o despărţire care naşte întrebări mai ales după ce Andi vine în contact cu un grup de adventişi şi cu un înţelept pastor pe nume Set care are răspunsuri la fiecare întrebare,din perspectiva religioasă.Astfel Andi şi noi avem parte de o incursiune în doctrina neoprotestantă, discuţii despre Dumnezeu şi credinţă,despre iubire,despre har,despre deschiderea inimii.Astfel Andi are şansa să vadă viaţa şi din altă perspectivă.
(Mie aceste pasaje mi-au adus aminte de discuţiile pe care le aveam cu o prietenă,trecută la un astfel de cult neoprotestant,şi în care fiecare îşi apăra ceea ce ştia că este corect în religia proprie.)  

Mie personal nu mi-a plăcut acest roman.Nu l-aş pune pe lista mea de favorite.Nu e un roman care să aibă un fir narativ pe care să-l urmăreşti cu înfrigurare,capitolele nu sunt în ordine cronologică dar asta poate fi văzut şi ca un punct forte al cărţii. Dar nu mi-a plăcut amestecul dintre atmosfera împuţită de garsonieră, insalubră de bar îmbâcsit şi coruptă din redacţia de ziar cu lumea perfectă a neoprotestanţilor care suferă pentru credinţa lor. M-am întrebat de ce nu a ales Dan Lungu lumea creştin ortodoxă a lui Dumnezeu? Prea mult îmi seamănă cu lumea perfectă şi discursurile din broşurile pe care le găsim uneori în cutia poştală.

După ce viaţa lui Andi intră pe făgaşul normal,are parte de o revelaţie din gura altui personaj (episodic) care poate fi folosit ca o concluzie a întregii poveşti

"E drept,explicaţiile nu au ce căuta într-o despărţire. Nu pot fi decît meschine. Adevărul nu e nicăieri. Oamenii inteligenţi simt asta.[...]Ce să explici ? La ce ajută?"

As recomanda romanul fanilor lui Dan Lungu, celor care vor sa descopere literatura contemporana si celor care simt nevoia unei perspective asupra lui Dumnezeu si a credintei din perspectiva neoprotestanta (adventista).

duminică, 24 iulie 2016

Despre SWAP-BOT

Unul dintre site-urile pe care imi petrec ceva timp,cand nu sunt pe Facebook,este Swap-Bot. E tot un fel de retea sociala dar pentru cei care (inca) iubesc sa trimita si sa primeasca scrisorele si ceva pe langa in cutia postala.
Swap in limba engleza inseamna schimb, asa ca pe langa implicare include si un dram de creativitate si, deloc de neglijat,elementul surpriza.

Ce trebuie stiut inainte de a deveni membrii pe acest site :

  • e un site international asa ca trebuie sa aveti macar cunostinte medii de limba engleza.Totul e in engleza asa ca asta va ajuta sa navigati mai usor
  • e un site gratuit asa ca inscrierea pe site si in schimburi nu costa nimic. Cheltuielile vin odata cu primul schimb cand va trebui sa trimiteti un plic (mare sau mic) in alta tara.
  • aveti nevoie de o adresa stabila unde sa va ajunga scrisorile sau instiintarile de la posta.Daca va mutati des sau aveti emotii de a face publica adresa,puteti deschide o cutie postala la un oficiu postal unde mergeti sa verificati ce ati primit.
  • trebuie sa aveti o relatie cu postasul din zona dvs.pentru a fi siguri ca scrisorile ajung la adresa. Sau o cutie postala securizata pentru ca vecinii curiosi sa nu cerceteze ce primiti.
  • trebuie sa te implici, sa fii constiincios, sa stii ce inseamna sa trimiti corespondenta la timp, sa nu renunti chiar in timpul unui schimb.Partenerii de schimb pot adauga pareri bune sau rele despre ce primesc si asa capeti credibilitate.Sau o pierzi.
Totul incepe cu realizarea unui profil (pagina de prezentare) cu cateva date personale, cu ce va place si ce nu , ce interese aveti.E un site perfect pentru colectionari (de vederi, de timbre,de monezi etc) si e un loc grozav sa puteti face schimb cu alti pasionati de aceleasi lucruri. La fel, daca realizati obiecte handmade,e o platforma perfecta de a arata/ trimite lucrurile voastre in lume.
E un site sigur din punct de vedere al limbajului asa ca si cei mici sunt in siguranta.Dar mai sigur ar fi ca parintii sa deschida un cont comun care sa supravegheze schimburile celor mici.Adresa trebuie facuta publica desi nu oricine (doar partenerul de schimb) o poate vedea.Iar cheltuielile sunt in cea mai mare parte a parintilor,nu?

Cum functioneaza?

Dupa inscrierea pe site si completarea profilului, de pe prima pagina, la Find Swaps, gasim o lista intreaga de schimburi.Unele sunt valabile doar in SUA,altele doar in Europa,altele International.Prima data,ca newbie,-nou intrat in schimburi- eu mi-am ales ceva simplu : schimb de carti postale cu pisici. Atunci cand gasesti ce schimb iti place ai 2 optiuni :Join Swap si Watch Swap.A doua varianta e pentru cazul in care nu esti hotarat daca sa intri in schimb pe moment.La data cand se termina inscrierile ti se distribuie partenerul si adresa lui.Ca sa stii ce sa trimiti partenerului intri pe pagina lui de profil si vezi preferintele sale.Cand ai totul pregatit te duci la posta cu plicul/pachetul cu adresa partenerului. Atunci cand vei primi la randul tau, alt partener iti va trimite tie.Mie imi place sa aflu cine este abia cand ajunge plicul acasa dar poti afla inainte cine e.
Daca ceea ce ai trimis a placut vei primi un rating maxim(si o inimioara) care va contribui la credibilitatea ta pe site.Este o optiune pentru a oferi si tu partenerului un rating si cateva cuvinte de multumire.

Cu Swap-Bot eu am reusit sa-mi maresc colectia de vederi,de abtibilduri,de felicitari,am gustat dulciuri din alte tari,pana si pisicile mele au primit tot felul de jucarii si gustarele dupa care au dus dorul mult timp dupa aia...

miercuri, 15 iunie 2016

carti postale

Imi plac vederile, cartile postale din toate colturile lumii , cu tematici si mesaje diverse,mai vesele sau profunde.Am si o colectie, cred ca impresionanta desi am vazut colectii mai mari decat a mea dar la care tin si de care nu m-as desparti.


Totul a inceput de la tata.El colectiona vederi cand era copil sau tanar adolescent.Cred ca totul a inceput prin anii '60 si cum toti stiau de pasiunea asta ii trimiteau vederi de prin toata tara iar apoi de prin toata lumea.Asa s-au adunat un numar impresionant de care tata nu s-a despartit nici cand am aparut noi, fetele lui, nici cand s-a  mutat la Botosani.Multa vreme colectia a stat in cutii si o mutam de colo colo dar, din cand in cand, calatoream prin intermediul ei prin tara si prin lume.Am invatat ca in orice loc mergeam sa luam ca amintire macar o carte postala cu locul respectiv.Si asa maream colectia.

Incet am inceput sa analizez singura mai atent fiecare vedere si sa imi dau seama de importanta fiecareia in parte. Le puneam pe categorii, le rasuceam si le rearanjam dupa cum credeam eu.Astfel am devenit  mai interesata de cutia de vederi decat tata.
E o adevarata aventura sa scanezi o intreaga colectie de vederi.Si in plus, se pierde atata farmec uitandu-te la o insiruire de imagini pe ecranul unui computer (sau orice alt device).O carte postala trebuie tinuta in maini si sa-i descoperi fiecare detaliu,poate chiar ascuns, si sa citesti mesajul de pe spate care e fie o intreaga poveste inghesuita in cativa cm fie doar cateva cuvinte care te fac sa zambesti sau sa gandesti...Dar sunt foarte mandra ca am gasit aceasta carte postala in colectia tatei.

Din 2014, de cand tata nu mai e, m-am hotarat sa duc mai departe colectia.Sa adaug si eu bucati din lumea larga si sa adaug si teme personale .Asa am descoperit Postcrossing, Swap-bot apoi grupurile de pe Facebook .Asa au aparut.si noile ilustrate.....Plus ca au aparut si alte albume si o cutie mai mare.

Dintre tematicile mele preferate pe primul loc as pune PISICILE .Am si carti postale si felicitari si imagini fotografice si redari artistice cu pisici.

Apoi as pune CASELE MEMORIALE - din Romania si nu numai . Aici nu am foarte multe, trebuie sa recunosc.
Urmeaza CARTILE POSTALE TURISTICE. Cele in care apar monumente importante sau cladiri cunoscute din diferite orase ale lumii si care sunt si o frumoasa amintire a locurilor pe unde ai fost. Asta de la tata mi se trage.
Si sa nu uit de cartile postale care au ceva deosebit , ceva unic, o surpriza neasteptata.
Asta e povestea cartilor mele postale.Multumesc celor care au contribuit la marirea colectiei. Si poate vreti sa faceti un schimb sau poate vreti sa renuntati la cartile postale vechi stranse de-a lungul vremii. Dati-mi un semn .