Nu am cunoscut inainte opera lui Jerome K.Jerome asa ca nu pot incadra acest roman intre celelalte ale sale. Stiu ca "Trei intr-o barca" e cel mai popular roman al sau iar "Arta de a nu scrie un roman" a fost scris ulterior acestuia dar nu s-a mai bucurat de acelasi succes. Nu pot sa spun ca dupa aceasta lectura am descoperit un nou scriitor preferat dar i-as mai da o sansa in viitor acestuia.
Pe scurt, patru prieteni dintre care unul este chiar autorul, se hotarasc sa scrie un roman care sa cuprinda intelepciunea a patru minti luminate nu doar a uneia singure.Astfel cei patru se intalnesc iar intalnirile lor sunt pretexte de a povesti. Se dezvaluie astfel intamplari vesele dar si triste, mai mult sau mai putin credibile sau adevarate.
Actiunea principala a romanului consta de fapt in multe alte actiuni, fiecare cu desfasurarea sa si cu suspansul sau.
Am inceput sa citesc acest roman dupa o lunga pauza, in care nu ma puteam lipi de nici o carte. S-a dovedit ca am facut o alegere buna . Cartea nu are pretentii intelectuale foarte mari de aceea e usor de citit dar umorul si ironia sunt ca sarea si piperul pentru aceasta carte si o fac sa-ti ramana in minte dupa ce o termini. Nu regret ca am citit-o , mai ales ca datorita ei mi s-a redeschis pofta de citit.
Nu mi-a placut titlul sub care cartea a aparut la noi . Cand incepi sa citesti romanul deja parca stii care va fi finalul. Titlul original era NOVEL NOTES . (Note de Roman)
Recomand aceasta carte pentru cei care vor sa citeasca ceva usor, amuzant, fara suspans maxim
dar care ofera cateva clipe de relaxare si buna dispozitie dar si cateva citate de luat in seama (pentru cine e interesat). Cel mai frumos citat al cartii ar fi urmatorul :
“Este un basm pe care l-am citit cu mult timp în urmă şi care nu încetează să mă urmărească. Spune cum un băieţel s-a urcat odată pe un curcubeu. Iar la capătul curcubeului, exact în spatele norilor a găsit un oraş minunat. Casele sale erau de aur, iar străzile erau pavate cu argint, iar lumina care strălucea deasurpra lui era asemeni luminii care cade asupra lumii adormite în zori. În acest oraş erau palate atât de frumoase încât îţi satisfăceau toate dorinţele, numai să le priveşti. Templele erau atât de perfecte încât cei care îngenuncheau în ele erau curăţaţi de păcate. Şi toţi oamenii care locuiau în acest oraş minunat erau mari şi buni, iar femeile mai frumoase decât în visul unui tânăr. Iar numele oraşului era “Oraşul lucrurilor pe care oamenii au vrut să le facă.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu