luni, 23 ianuarie 2023

Poveste din viitor - poveste SF

 Procesorul principal RXC 7720 s-a oprit definitiv. În ultima vreme a cauzat mai mult haos din cauza erorilor sale iar acum, după un şir de zgomote ciudate şi un fir de fum discret, a cedat. S-a lăsat o linişte ireală, toţi cei care mişunau de obicei prin camera Marelui RXC 7720 au rămas înmărmuriți neştiind ce va urma. Nici nu mai ştiau cum va funcţiona lumea fără toate calculatoarele legate la reţeaua computerului principal, pentru că nici nu erau născuţi atunci când noul comandant preluase conducerea şi, din motive economice, propusese digitalizarea societăţii. Acum totul depindea de Marele Procesor, în primul rând reţeaua de electricitate şi cea de internet care asigurau confortul locuitorilor, activităţile lor zilnice şi stabilitatea societăţii. Ştiau că defecţiunea trebuia rezolvată cât mai repede pentru a nu se ajunge la haos. Toţi tehnicienii şi programatorii s-au întâlnit în cele din urmă căutând soluţii. Au înţeles că problema este la o piesă internă care trebuia înlocuită. Dar pentru asta trebuia mai întâi fabricată. Şi cum toate calculatoarele care asigurau proiectarea şi producţia pieselor erau oprite , oamenii nu mai ştiau acum vechiul proces de realizare a pieselor. Cărţile fuseseră digitalizate cu mult timp în urmă aşa că nici la ele nu se putea ajunge atât de rapid. A trebuit să caute mai adânc şi au dat peste notele unui bătrân inventator pe care au încercat să le desluşească. Nu au reuşit pentru că erau scrise de mână şi nimeni nu mai scria de mână în aceste timpuri moderne. Aşa că nici măcar nu mai ştiau să descifreze scrisul de mână. Au aflat că inventatorul încă trăia şi era liderul unei mişcări care nu acceptase noua digitalizare şi trăia ca pe vremuri. Nu putea fi contactat aşa că o comisie a ajuns la el, în ceea ce semăna cu vechea lume. Casa inventatorului era de fapt o bibliotecă plină de cărţi pe hârtie, cu o colecţie de vechi instrumente de scris (pixuri, stilouri şi tocuri) . Cu toate că trăiau ca în trecut cei de aici ştiau ce păţiseră modernii şi nu au respins mesajul lor de ajutor.  

- Să înţeleg că toată digitalizarea asta v-a făcut să uitaţi lucrurile simple cum ar fi să citiţi şi să scrieţi de mână...,spuse cu tristeţe inventatorul. V-aţi transformat aproape în nişte roboţi , nu mai ştiţi să trăiţi ca oamenii. Aţi pierdut lucrurile naturale care ne fac oameni. Toată lumea asta a voastră s-a prăbuşit la primul dezastru. Asta în care trăim noi îşi păstrează în schimb trecutul, baza. Poate că aţi câştigat şi voi ceva dar cu siguranţă nu păreţi mai puternici. Vă vom ajuta să reparaţi piesa de care aveţi nevoie dar să ţineţi cont că şi digitalizarea este unul dintre acele lucruri care nu trebuie dus la extrem.   

Pentru o bună perioadă de timp între moderni şi cei ca pe vremuri a existat o colaborare pe toate domeniile. Până la urmă lumile lor s-au unit formând din nou o lume puternică cu baza trecutului solidă dar privind spre viitor.

Creaţie proprie apărută în ziarul Buzz din iunie 2020

Niciun comentariu: