joi, 1 septembrie 2022

Dragă toamnă ,


Îţi scriu această scrisoare pentru că vreau să îţi mulţumesc că vii în fiecare an chiar dacă nu toată lumea te apreciază la adevărata ta valoare. De fiecare dată ne oferi atâta culoare în jur iar noi,oamenii,devenim mai paşnici doar descoperind-o împrejurul nostru. Încă din primele zile de  septembrie, când sora ta, vara, se mai simte încă în preajmă, tu apari calmă trimiţând câteva semne – o frunză galbenă aici, o frunză legănată de un vânt lin mai încolo şi nici nu ne dăm seama când trotuarul s-a umplut de frunze. Aşa că uneori ne oprim din drumul nostru grăbit să le admirăm forma, coloritul încă neuniform (tot toamna, pictorul priceput le-a colorat) .Şi parcă descoperim abia atunci din ce copaci provin, descoperind încă odată lumea din jur. Când se adună prea multe frunze,oamenii mari le strâng în grămezi numai bune să te arunci în ele, să faci o ploaie de frunze şi să le împrăştii din nou . Şi zic ei că toamna e un anotimp trist...

Îţi mulţumesc şi pentru bogăţia de gusturi şi culori pe care o găsim pe mesele noastre. După luni întregi de trudă şi grijă, roadele se arată apetisante şi parfumate pe mesele noastre. Aproape că îmi vine greu să cuprind toată această avere a ta : mere galbene sau roşii, pere zemoase, prune albăstrui, struguri cu boabe mari sau mici dar la fel de gustoase şi sănătoase. Şi să nu uit de gogoşari, de vinete,de varză sau ardei.Încercăm să păstrăm cumva vraja acestor bunătăți conservându-le şi bucurându-ne de ele ori de câte ori simţim nevoia să fim alintaţi.

Îţi mulţumesc pentru răcoarea lunii septembrie,după cele 3 luni fierbinţi de vară. Pentru lumina lui octombrie când soarele face ca frunzele galbene, rămase încă în copaci să pară aurii. Pentru ploaia lunii noiembrie care pregăteşte lumea pentru frigul de mai târziu şi pentru prima zăpadă. Încet încet ne lăsăm îmbrăţişaţi de căldura şi mângâierea hainelor moi şi pufoase care ne apără de aerul tot mai rece.

Uneori oamenii se întristează când aud că vii după o vară plină.Se gîndesc la zilele în care eşti mai melancolică, sau la ce a trecut decât la ce este în prezent. Spun că au plecat toate păsările în ţările calde. Dar larma şi cântecul lor a fost înlocuit de glasurile elevilor din jurul şcolilor....

Sper să ne întâlnim în fiecare an şi să mă ajuţi să descopăr şi alte frumuseţi,alte culori,alte senzaţii.

Cu mare drag, a ta veşnic admiratoare...   

Creaţie proprie, apărută în ziarul BUZZ, din luna octobrie 2020

Niciun comentariu: