Poveste din viitor - poveste SF

 Procesorul principal RXC 7720 s-a oprit definitiv. În ultima vreme a cauzat mai mult haos din cauza erorilor sale iar acum, după un şir de zgomote ciudate şi un fir de fum discret, a cedat. S-a lăsat o linişte ireală, toţi cei care mişunau de obicei prin camera Marelui RXC 7720 au rămas înmărmuriți neştiind ce va urma. Nici nu mai ştiau cum va funcţiona lumea fără toate calculatoarele legate la reţeaua computerului principal, pentru că nici nu erau născuţi atunci când noul comandant preluase conducerea şi, din motive economice, propusese digitalizarea societăţii. Acum totul depindea de Marele Procesor, în primul rând reţeaua de electricitate şi cea de internet care asigurau confortul locuitorilor, activităţile lor zilnice şi stabilitatea societăţii. Ştiau că defecţiunea trebuia rezolvată cât mai repede pentru a nu se ajunge la haos. Toţi tehnicienii şi programatorii s-au întâlnit în cele din urmă căutând soluţii. Au înţeles că problema este la o piesă internă care trebuia înlocuită. Dar pentru asta trebuia mai întâi fabricată. Şi cum toate calculatoarele care asigurau proiectarea şi producţia pieselor erau oprite , oamenii nu mai ştiau acum vechiul proces de realizare a pieselor. Cărţile fuseseră digitalizate cu mult timp în urmă aşa că nici la ele nu se putea ajunge atât de rapid. A trebuit să caute mai adânc şi au dat peste notele unui bătrân inventator pe care au încercat să le desluşească. Nu au reuşit pentru că erau scrise de mână şi nimeni nu mai scria de mână în aceste timpuri moderne. Aşa că nici măcar nu mai ştiau să descifreze scrisul de mână. Au aflat că inventatorul încă trăia şi era liderul unei mişcări care nu acceptase noua digitalizare şi trăia ca pe vremuri. Nu putea fi contactat aşa că o comisie a ajuns la el, în ceea ce semăna cu vechea lume. Casa inventatorului era de fapt o bibliotecă plină de cărţi pe hârtie, cu o colecţie de vechi instrumente de scris (pixuri, stilouri şi tocuri) . Cu toate că trăiau ca în trecut cei de aici ştiau ce păţiseră modernii şi nu au respins mesajul lor de ajutor.  

- Să înţeleg că toată digitalizarea asta v-a făcut să uitaţi lucrurile simple cum ar fi să citiţi şi să scrieţi de mână...,spuse cu tristeţe inventatorul. V-aţi transformat aproape în nişte roboţi , nu mai ştiţi să trăiţi ca oamenii. Aţi pierdut lucrurile naturale care ne fac oameni. Toată lumea asta a voastră s-a prăbuşit la primul dezastru. Asta în care trăim noi îşi păstrează în schimb trecutul, baza. Poate că aţi câştigat şi voi ceva dar cu siguranţă nu păreţi mai puternici. Vă vom ajuta să reparaţi piesa de care aveţi nevoie dar să ţineţi cont că şi digitalizarea este unul dintre acele lucruri care nu trebuie dus la extrem.   

Pentru o bună perioadă de timp între moderni şi cei ca pe vremuri a existat o colaborare pe toate domeniile. Până la urmă lumile lor s-au unit formând din nou o lume puternică cu baza trecutului solidă dar privind spre viitor.

Creaţie proprie apărută în ziarul Buzz din iunie 2020

SCRISOAREA UNUI PROFESOR

Aron Pumnul,Profesorul lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a început studiile la Colegiul German din Cernăuţi, în Bucovina,aflată atunci sub stăpânirea austro-ungară. Aici îl întâlneşte pe profesorul Aron Pumnul, un revoluţionar din Transilvania care luptase şi el pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni.dar care a fost nevoit să ia drumul pribegiei până în Bucovina. Se pare că profesorul era prieten cu Gheorghe Eminovici şi atunci când băieţii acestuia din urmă au studiat la Colegiu au stat în gazdă la Profesor. Aşa s-a întâmplat şi cu Mihai. 

Ceea ce urmează este o ficţiune dar inspirată şi din tristeţea despărţirii definitive de Profesor exprimată de încă elevul Mihai Eminovici în poemul La mormântul lui Aron Pumnul , apărut pentru prima dată într-o broşură numită Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti publicată de elevii săi în ianuarie 1866, la moartea profesorului lor.

Dragă prietene Gheorghe,

Îţi scriu în această scrisoare,după cum m-ai rugat despre fiul tău, Mihai şi gustul lui pentru învăţătură.

De când l-ai adus aici,la Cernăuţi,la Colegiul German,mi-am dat seama că e altfel decât fraţii lui pe care am avut privilegiul să-i instruiesc. Dincolo de neastâmpărul vărstei,şi la el, ca şi la fraţii lui se cunoaşte educaţia aleasă primită în primii ani de viaţă.Dar la el am remarcat şi o înclinaţie spre viaţa ţăranilor care ajung şi aici cu acareturile lor.Mihai stă mult pe lângă ei ,îi place să asculte poveştile spuse de bătrâni, cântecele pe care ei le cântă. Joacă jocurile simple şi copilăreşti ale fiilor sau nepoţilor lor. Dispare câteva zile la rând şi apoi spune că a hălăduit prin codrii sau prin sate..Povesteşte colegilor cu un farmec aparte şi toţi se adună în jurul lui de parcă ar fi un înţelept.

Când vine vorba de învăţătură Mihai nu e prea atras de regulile stricte ale şcolii noastre.E cam visător...Dar are materii preferate: nu prea e bun la matematici,dar îi place să citească cam orice, dar mai ales literatura din România, care aici nu e aşa bine cunoscută. De asta i-am pus la dispoziţie biblioteca mea cu toate cărţile româneşti pe care le-am strâns de-a lungul vieţii mele. Aici are ce descoperi: operele lui Costache Negruzzi,Anton Pann,Dimitrie Bolintineanu,Vasile Alecsandri. La fel de curios e să ştie şi despre lupta celor din 1848 şi mă roagă în fiecare seară să povestesc câte ceva despre vremurile trecute în care eu şi prietenii mei din Transilvania eram călăuziţi de iubirea pentru neamul românesc şi luptam pentru drepturile românilor.Mi-ar plăcea să ştiu că i-am plantat în suflet sămânţa patriotismului şi că aceasta va prinde rădăcini solide la el . 

Cel mai mult mă uimeşte cât de mult studiază gramatica românească.L-am întrebat de ce e asta aşa important pentru el şi mi-a răspuns că nu poţi preţui o limbă fără să-i ştii toate secretele şi modalităţile prin care să exprimi cel mai bine simţămintele şi gândurile cele mai ascunse.Mi-a arătat şi câteva versuri care nu erau rele deloc. 

Dragă prietenie,fiul tău e pe mâini bune aici. Poate că firea ta mai strictă,aplecată spre cifre şi spre afaceri nu va înţelege pe deplin înclinaţia băiatului tău spre visare şi poezie dar lasă-i lui curajul şi puterea  să descopere lumea prin mijloacele lui.

Al tău prieten, Aron Pumnul

Această scrisoare fictivă a Profesorului către tatăl elevului Mihai Eminovici este o creaţie proprie şi a apărut în ziarul BUZZ din ianuarie 2021

Coşul cu fructe

 

Într-una din zilele toamnei,într-un coş mare şi împodobit cu frunze colorate cu galben,roşu şi puţin verde s-au întâlnit la un loc câteva mere, câteva pere, câţiva struguri cu bobiţe mari şi câţiva cu bobiţe mai mici. Toate fructele erau vesele şi abia aşteptau să fie alese şi să fie mâncate de copii şi de oamenii mari.

La un moment dat, în coşul lor încăpător şi-a făcut apariţia un fruct nou. Mare, galben, dar părea cam încruntat. Nu era prea prietenos. Fructele vesele s-au speriat de asprimea noului fruct,deşi pe coaja lui au simţit un puf cafeniu care le amintea de verişoara lor prietenoasă, piersica. Dar acesta părea îmbufnat, acru, încăpăţânat.
-- Cine eşti tu ? Nu te-am mai văzut până acum printre noi! spuse un măr roşu curajos ca întotdeauna. Nu pari a fi măr, pentru că nu ai forma noastră rotundă. Şi nu ai nici rezistenţa noastră uşoară. Cred că oamenii se rănesc atunci când vor să muşte din coaja ta. Şi semeni mai mult cu o pară !
-- Ba nu ! strigă o pară cu codiţa în sus. Uită-te la forma mea alungită. El e mai îndesat faţă de mine...Seamănă mai mult cu o lămâie..
-- Şi nici strugure nu e, începură bobiţele să freamăte Cum ar fi să fie mai mulţi ca el pe un ciorchine ... Are şi coaja tare...Nu cred că e foarte popular…
-- Deci, cine eşti tu,fruct galben cu coaja tare şi cu puful ăsta care ne-a umplut pe toţi din coş ? luă din nou cuvântul mărul cel roşu.
  Noul fruct tuşi timid să-şi dreagă vocea.Cu un glas aproape şoptit spuse : 
 -- Îmi pare rău că v-am deranjat,aici în coş. Sunt cam timid că nu prea sunt popular în rândul fructelor. Am coaja şi interiorul tari aşa că oamenii vă preferă pe voi. Nu sunt o lămâie, deşi şi despre mine se zice că am un gust neobişnuit. Dar cine mă mănâncă nu mă mai uită. Sunt şi acru şi dulce şi zemos dar şi tare.Se zice despre mine “face gura pungă”,Asta e când se grăbesc şi mă încearcă prea devreme. Dar toţi mai gustă odată atunci când îmi vine vremea.Eu vin la rând toamna târziu aşa că am şi eu prospeţimea mea. Sunt solitar, deşi cresc într-un copac ca şi voi, cu alte fructe ca mine. Dar atunci când mă gustă oamenii preferă să ia un singur fruct şi să mă împartă tuturor în feliuţe. Aşa că nu sunt obişnuit cu prea multă companie în jur. Dar să facem cunoştinţă cum trebuie : eu sunt o Gutuie şi îmi pare bine să fiu cu voi şi împreună să alintăm gustul oamenilor, să-i ajutăm să fie sănătoşi şi voioşi. 
Tu ai gutui în coşul de fructe al toamnei ? 

** creaţie proprie,publicată în ziarul Buzz , în nr. din septembrie 2021

Dragă elevule,

...eu...prima zi de şcoală...1984

şi la începutul acestui an şcolar, ca şi în toate celelalte,eşti nerăbdător. Eşti emoţionat. Eşti curios. Eşti speriat. Eşti plin de întrebări. Dar eşti şi plin de speranţă. Fie că eşti la început de drum sau mai ai un pas să ajungi la capătul drumului (unul dintre multele drumuri ale vieţii tale), vrei să începi cu acest prim pas. Ştii că va fi greu dar ca să ajungi la destinaţie te vei ajuta de superputerea ta, pe care unii par că au uitat că o au : imaginaţia . 

Uneori, te întrebi dacă tot ce trebuie să înveţi îţi va fi de folos. Nimic nu îţi este dat pe parcursul vieţii fără să ai nevoie la un moment dat. Aşa că ia tot ce întâlneşti pe acest drum al învăţării şi, precum înţelepţii din trecut, bagă în traista pe care o porţi mereu la tine : mintea ta. Nu ştii când ai nevoie de ceva de acolo care îţi poate salva viaţa. Uită-te în jur mai atent şi poate lecţiile alea de neînţeles vor deveni mai clare.

Pe parcursul drumului ,vei descoperi că nu toţi suntem la fel dar asta ne poate face puternici. Mai ales dacă ne acceptăm unul altuia slăbiciunile şi ne apreciem calităţile. 

Vei avea parte şi de dezamăgiri,lacrimi sau cuvinte care te vor răni. Dar fiecare lovitură primită are şi rolul de a te face mai puternic şi mai flexibil la schimbare.

Nici lumea în care trăim nu e perfectă. Dar multora le lipseşte curajul de a semnala o nedreptate sau alt aspect care îi deranjează. Astfel, o mică problemă poate creşte , dusă mai departe şi ajunge să ne murdărească colţul nostru de lume pe care îl protejăm.Un înţelept al lumii,a cărui înţelepciune a rezistat mult peste anii lui spunea : “Fii tu schimbarea pe care o doreşti în lume!”

Anii pe care îi petreci la şcoală te pot pregăti să faci schimbarea în bine a colţului tău de lume.Aşa că imaginează-ţi că păşeşti în fiecare zi în lumea magică a învăţării care,deşi nu e uşoară,îţi va da uneltele cu care să te descurci în viaţă. Uneori, în tot haosul din jur va trebui să găseşti tu singur uneltele şi chiar să înveţi pe cont propriu să le foloseşti.

Bucură-te de fiecare zi şi atunci cînd ajungi la capătul puterilor adu-ţi aminte că nimic nu durează la nesfârşit. Nici măcar anii de şcoală ... la care te vei gândi mereu cu nostalgie ! 

creaţie proprie,apărută în ziarul Buzz, în septembrie 2020.