Scrisoare de la Nadia

La 14 ani,Nadia Comăneci a câştigat la JO de la Montreal din 1976, 3 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz,obţinând şi prima notă de 10 din istoria notărilor la Olimpiadă de 7 ori.A fost numită Zeiţa de la Montreal.Această scrisoare este o ficţiune dar sugerează ce ar scrie fetiţa din spatele gimnastei unei prietene din aceeași perioadă (dacă i s-ar fi permis să aibă una). A fost inspirată de cartea Scrisori către o tânără gimnastă scrisă chiar de Nadia.

Dragă prietenă,

îţi mulţumesc pentru felicitările pe care mi le-ai trimis după ce am câștigat medaliile de la JO de la Montreal. Din partea ta sunt mult mai importante decât de la toţi cei care vin lângă mine şi acum îi văd pentru prima oară. Sper să nu crezi că de acum mă voi schimba că sunt o mare campioană olimpică. Voi fi aceeaşi fată muncitoare care trebuie să-și facă antrenamentele zilnice așa cum zic antrenorii. Şi chiar dacă tu ai auzit că domnul Bela Karoly e sever şi foarte dur,eu ştiu că e un antrenor bun pentru noi. Alături de soţia lui, Marta, ne motivează să lucrăm pe aparate fără să ne plictisim şi să fim mereu concentrate la ce avem de făcut.Parcă ar şti că suntem nişte copii care combină antrenamentul cu joaca. Iar noi am învăţat disciplina pentru că repetările elementelor iar şi iar îţi dau siguranţa la concursuri.

Dar trebuie să îţi spun că o Olimpiadă e ceva foarte mare.Eu eram obişnuită doar cu un Campionat European şi când am ajuns în Satul Olimpic am crezut că am ajuns pe o altă planetă. Oameni de toate naţiile la un loc, cu moduri diferite de a se manifesta, de a comunica, de a se concentra. Mâncarea era din cea mai diversă şi ciudată pentru noi şi totul era gratis. Acolo puteai să mergi şi la cumpărături şi la teatru în acelaşi timp…

Dar antrenorul ne-a adus repede cu picioarele pe pământ când ne-a zis : ”nu aveţi voie nimic!”.Şi l-am înţeles. Nu puteam să ne pierdem concentrarea de la ce aveam de făcut şi anume să reuşim să ne facem bine treaba la Jocurile Olimpice pentru că toată lumea era cu ochii pe noi. Eram cele mai mici şi mai drăguţe. Iar acum făceam ce ne-am dorit întotdeauna: gimnastică la nivel înalt.

Am să-ţi spun despre prima notă de 10 a concursului,la paralele. Nu aveam emoţii pentru că ştiam că pot să realizez un exerciţiu sigur după multele repetări de la antrenamente. Şi în plus, acesta era aparatul meu preferat. Iar când am terminat acel exerciţiu, acum devenit legendar, ştiam că am realizat ceva deosebit pentru că inclusesem, la sugestia antrenorilor, nişte elemente noi, care îmi vor purta numele. Nimeni nu le mai prezentase până atunci. Dar, am să-ţi spun un secret, la aterizare am făcut un mic pas şi credeam că voi fi penalizată. Nu mi-am dat seama ce înseamnă 1.00 afişat pe tabelă dar antrenorul a vorbit cu arbitrele care i-au arătat pe degete că e de fapt 10. Tabela nu era pregătită pentru a arăta această notă.

Doar când am ajuns acasă şi pe aeroport ne aşteptau atâţia oameni mi-am dat seama de importanţa victoriilor mele. Acolo,la Montreal, antrenorii ne-au ţinut într-o izolare care cred că ne-a făcut bine. Primirea triumfală de la Bucureşti pentru mine a avut şi o parte tristă pentru că aveam în braţe o păpuşă pe care cineva mi-a smuls-o în aglomeraţie.

Dar mă bucur că am putut să aduc glorie României şi că am făcut cunoscută gimnastica românească. Abia aştept să mă întorc la antrenamente şi să continui să fac ce ştiu mai bine: gimnastică.

creaţie proprie, publicată in ziarul Buzz din august 2021

 

Dragă elevule,

...eu...prima zi de şcoală...1984

şi la începutul acestui an şcolar, ca şi în toate celelalte,eşti nerăbdător. Eşti emoţionat. Eşti curios. Eşti speriat. Eşti plin de întrebări. Dar eşti şi plin de speranţă. Fie că eşti la început de drum sau mai ai un pas să ajungi la capătul drumului (unul dintre multele drumuri ale vieţii tale), vrei să începi cu acest prim pas. Ştii că va fi greu dar ca să ajungi la destinaţie te vei ajuta de superputerea ta, pe care unii par că au uitat că o au : imaginaţia . 

Uneori, te întrebi dacă tot ce trebuie să înveţi îţi va fi de folos. Nimic nu îţi este dat pe parcursul vieţii fără să ai nevoie la un moment dat. Aşa că ia tot ce întâlneşti pe acest drum al învăţării şi, precum înţelepţii din trecut, bagă în traista pe care o porţi mereu la tine : mintea ta. Nu ştii când ai nevoie de ceva de acolo care îţi poate salva viaţa. Uită-te în jur mai atent şi poate lecţiile alea de neînţeles vor deveni mai clare.

Pe parcursul drumului ,vei descoperi că nu toţi suntem la fel dar asta ne poate face puternici. Mai ales dacă ne acceptăm unul altuia slăbiciunile şi ne apreciem calităţile. 

Vei avea parte şi de dezamăgiri,lacrimi sau cuvinte care te vor răni. Dar fiecare lovitură primită are şi rolul de a te face mai puternic şi mai flexibil la schimbare.

Nici lumea în care trăim nu e perfectă. Dar multora le lipseşte curajul de a semnala o nedreptate sau alt aspect care îi deranjează. Astfel, o mică problemă poate creşte , dusă mai departe şi ajunge să ne murdărească colţul nostru de lume pe care îl protejăm.Un înţelept al lumii,a cărui înţelepciune a rezistat mult peste anii lui spunea : “Fii tu schimbarea pe care o doreşti în lume!”

Anii pe care îi petreci la şcoală te pot pregăti să faci schimbarea în bine a colţului tău de lume.Aşa că imaginează-ţi că păşeşti în fiecare zi în lumea magică a învăţării care,deşi nu e uşoară,îţi va da uneltele cu care să te descurci în viaţă. Uneori, în tot haosul din jur va trebui să găseşti tu singur uneltele şi chiar să înveţi pe cont propriu să le foloseşti.

Bucură-te de fiecare zi şi atunci cînd ajungi la capătul puterilor adu-ţi aminte că nimic nu durează la nesfârşit. Nici măcar anii de şcoală ... la care te vei gândi mereu cu nostalgie ! 

creaţie proprie,apărută în ziarul Buzz, în septembrie 2020.

Jurnalism pentru copii Intalniri.Intamplari.Idei.de Ioana Matfeev

Despre clubul Micii Reporteri de la Botoşani sunt sigură că mulţi au auzit, chiar dacă totul se întâmplă într-un oraşel mic dintr-un colţ cam izolat de Românie.Un club de jurnalism în care copiii de la vârsta în care abia au intrat pe băncile şcolii şi până la adolescenţii care îşi caută drumul în viaţă, învaţă să vadă lumea din jur cu obiectivitate şi curiozitate.Au evoluat în 6 ani,de când au început,de la câteva foi A4,la ziarul Buzz cu 8 pagini colorate care te îmbie la citit,apoi la site-ul Micii Reporteri cu televiziunea online unde sunt difuzate emisiuni realizate în întregime de ei cu un profesionalism greu de crezut.La 5 ani de existenţă au scos cartea Jurnalism pentru copii. Întâlniri.Întâmplări. Idei. în care au adunat momentele importante care au stat la baza evoluţiei lor.Atât ca grup cât şi individual.

Am citit aceasta carte şi pentru că activitatea clubului îmi este cunoscută şi mi-a făcut plăcere să o redescopăr şi din interior, cu temerile si victoriile iniţiatoarei, Ioana Matfeev, care este şi autoarea acestei cărţi. Am apreciat sinceritatea cărţii şi modul în care e structurată astfel încât avem şi perspectiva elevilor care fac parte din aceasta şcoală altfel,cu frământările şi bucuriile lor.

Recomand această carte celor care ştiu cine sunt Micii Reporteri din Botoşani,celor care au fost abordaţi pe stradă sau la diverse evenimente de această gaşcă uneori gălăgioasă sau copilăroasă, până la momentul întrebărilor pentru interviuri, când devin serioşi şi profesionişti. Este o carte şi pentru cei care îi cunosc pe copiii care sunt sau au trecut pe la Micii Reporteri , pe Daria, pe Alexandra, pe Karina, pe Denisa şi toţi ceilalţi şi vor să le (re)descopere o faţă nouă sau doar bănuită a lor.Aici aş menţiona din nou capitolul scris chiar de ei, de fiecare membru în parte,despre ce înseamnă Buzz pentru ei,cum i-a ajutat sa crească sau cum au început.
De asemenea, este o carte pentru botoşăneni sau pentru cei care îşi trag rădăcinile de aici pentru că multe dintre personalităţile oraşului apar în carte fie cu o părere, fie oferind un ajutor mai mic sau mai mare unor tineri aflaţi la început de drum.Multe dintre evenimentele realizate de Buzz/ Micii Reporteri şi care au făcut ceva vâlvă în oraş sunt acum proiectate din interior şi pot fi (re)văzute altfel .
Dar este şi pentru cei care nu ştiu nimic despre Micii Reporteri dar vor să descopere cum se construieşte un astfel de proiect, cum se munceşte pentru a mai urca o treaptă pe scara succesului ducând în spate un vis care creşte de la zi la zi.

Stilul în care e scrisă această carte e departe de cel rece,jurnalistic,la care ne-am fi aşteptat,aici intervenind puţin din simţul poetic al autoarei.Iar faptul că e scrisă la persoana I singular sau plural ne face să fim mai aproape de frământarea unui suflet în căutarea libertăţii, în atingerea visului său.

Poate 6 ani înseamnă mult sau poate e doar un început.Dar e un vis care nu mai e doar personal ci a devenit un vis al mai multor persoane,un vis care trebuie întreţinut pentru că e o şcoală şi ca orice şcoală are menirea de a înalţa spirite şi a crea un viitor. Şi pentru asta are si nevoie de ajutorul nostru moral şi de ce nu material,cumpărând această carte. .

Oscar 2013 best dresses

Cateva rochii cu plus de la Gala Premiilor Oscar de anul acesta , in viziunea mea .

zoe saldana number 1

Jessica Chastain

Jane Fonda 76 de ani

Amanda Seyfried