Poveste din viitor - poveste SF

 Procesorul principal RXC 7720 s-a oprit definitiv. În ultima vreme a cauzat mai mult haos din cauza erorilor sale iar acum, după un şir de zgomote ciudate şi un fir de fum discret, a cedat. S-a lăsat o linişte ireală, toţi cei care mişunau de obicei prin camera Marelui RXC 7720 au rămas înmărmuriți neştiind ce va urma. Nici nu mai ştiau cum va funcţiona lumea fără toate calculatoarele legate la reţeaua computerului principal, pentru că nici nu erau născuţi atunci când noul comandant preluase conducerea şi, din motive economice, propusese digitalizarea societăţii. Acum totul depindea de Marele Procesor, în primul rând reţeaua de electricitate şi cea de internet care asigurau confortul locuitorilor, activităţile lor zilnice şi stabilitatea societăţii. Ştiau că defecţiunea trebuia rezolvată cât mai repede pentru a nu se ajunge la haos. Toţi tehnicienii şi programatorii s-au întâlnit în cele din urmă căutând soluţii. Au înţeles că problema este la o piesă internă care trebuia înlocuită. Dar pentru asta trebuia mai întâi fabricată. Şi cum toate calculatoarele care asigurau proiectarea şi producţia pieselor erau oprite , oamenii nu mai ştiau acum vechiul proces de realizare a pieselor. Cărţile fuseseră digitalizate cu mult timp în urmă aşa că nici la ele nu se putea ajunge atât de rapid. A trebuit să caute mai adânc şi au dat peste notele unui bătrân inventator pe care au încercat să le desluşească. Nu au reuşit pentru că erau scrise de mână şi nimeni nu mai scria de mână în aceste timpuri moderne. Aşa că nici măcar nu mai ştiau să descifreze scrisul de mână. Au aflat că inventatorul încă trăia şi era liderul unei mişcări care nu acceptase noua digitalizare şi trăia ca pe vremuri. Nu putea fi contactat aşa că o comisie a ajuns la el, în ceea ce semăna cu vechea lume. Casa inventatorului era de fapt o bibliotecă plină de cărţi pe hârtie, cu o colecţie de vechi instrumente de scris (pixuri, stilouri şi tocuri) . Cu toate că trăiau ca în trecut cei de aici ştiau ce păţiseră modernii şi nu au respins mesajul lor de ajutor.  

- Să înţeleg că toată digitalizarea asta v-a făcut să uitaţi lucrurile simple cum ar fi să citiţi şi să scrieţi de mână...,spuse cu tristeţe inventatorul. V-aţi transformat aproape în nişte roboţi , nu mai ştiţi să trăiţi ca oamenii. Aţi pierdut lucrurile naturale care ne fac oameni. Toată lumea asta a voastră s-a prăbuşit la primul dezastru. Asta în care trăim noi îşi păstrează în schimb trecutul, baza. Poate că aţi câştigat şi voi ceva dar cu siguranţă nu păreţi mai puternici. Vă vom ajuta să reparaţi piesa de care aveţi nevoie dar să ţineţi cont că şi digitalizarea este unul dintre acele lucruri care nu trebuie dus la extrem.   

Pentru o bună perioadă de timp între moderni şi cei ca pe vremuri a existat o colaborare pe toate domeniile. Până la urmă lumile lor s-au unit formând din nou o lume puternică cu baza trecutului solidă dar privind spre viitor.

Creaţie proprie apărută în ziarul Buzz din iunie 2020

Scrisoare de la Nadia

La 14 ani,Nadia Comăneci a câştigat la JO de la Montreal din 1976, 3 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz,obţinând şi prima notă de 10 din istoria notărilor la Olimpiadă de 7 ori.A fost numită Zeiţa de la Montreal.Această scrisoare este o ficţiune dar sugerează ce ar scrie fetiţa din spatele gimnastei unei prietene din aceeași perioadă (dacă i s-ar fi permis să aibă una). A fost inspirată de cartea Scrisori către o tânără gimnastă scrisă chiar de Nadia.

Dragă prietenă,

îţi mulţumesc pentru felicitările pe care mi le-ai trimis după ce am câștigat medaliile de la JO de la Montreal. Din partea ta sunt mult mai importante decât de la toţi cei care vin lângă mine şi acum îi văd pentru prima oară. Sper să nu crezi că de acum mă voi schimba că sunt o mare campioană olimpică. Voi fi aceeaşi fată muncitoare care trebuie să-și facă antrenamentele zilnice așa cum zic antrenorii. Şi chiar dacă tu ai auzit că domnul Bela Karoly e sever şi foarte dur,eu ştiu că e un antrenor bun pentru noi. Alături de soţia lui, Marta, ne motivează să lucrăm pe aparate fără să ne plictisim şi să fim mereu concentrate la ce avem de făcut.Parcă ar şti că suntem nişte copii care combină antrenamentul cu joaca. Iar noi am învăţat disciplina pentru că repetările elementelor iar şi iar îţi dau siguranţa la concursuri.

Dar trebuie să îţi spun că o Olimpiadă e ceva foarte mare.Eu eram obişnuită doar cu un Campionat European şi când am ajuns în Satul Olimpic am crezut că am ajuns pe o altă planetă. Oameni de toate naţiile la un loc, cu moduri diferite de a se manifesta, de a comunica, de a se concentra. Mâncarea era din cea mai diversă şi ciudată pentru noi şi totul era gratis. Acolo puteai să mergi şi la cumpărături şi la teatru în acelaşi timp…

Dar antrenorul ne-a adus repede cu picioarele pe pământ când ne-a zis : ”nu aveţi voie nimic!”.Şi l-am înţeles. Nu puteam să ne pierdem concentrarea de la ce aveam de făcut şi anume să reuşim să ne facem bine treaba la Jocurile Olimpice pentru că toată lumea era cu ochii pe noi. Eram cele mai mici şi mai drăguţe. Iar acum făceam ce ne-am dorit întotdeauna: gimnastică la nivel înalt.

Am să-ţi spun despre prima notă de 10 a concursului,la paralele. Nu aveam emoţii pentru că ştiam că pot să realizez un exerciţiu sigur după multele repetări de la antrenamente. Şi în plus, acesta era aparatul meu preferat. Iar când am terminat acel exerciţiu, acum devenit legendar, ştiam că am realizat ceva deosebit pentru că inclusesem, la sugestia antrenorilor, nişte elemente noi, care îmi vor purta numele. Nimeni nu le mai prezentase până atunci. Dar, am să-ţi spun un secret, la aterizare am făcut un mic pas şi credeam că voi fi penalizată. Nu mi-am dat seama ce înseamnă 1.00 afişat pe tabelă dar antrenorul a vorbit cu arbitrele care i-au arătat pe degete că e de fapt 10. Tabela nu era pregătită pentru a arăta această notă.

Doar când am ajuns acasă şi pe aeroport ne aşteptau atâţia oameni mi-am dat seama de importanţa victoriilor mele. Acolo,la Montreal, antrenorii ne-au ţinut într-o izolare care cred că ne-a făcut bine. Primirea triumfală de la Bucureşti pentru mine a avut şi o parte tristă pentru că aveam în braţe o păpuşă pe care cineva mi-a smuls-o în aglomeraţie.

Dar mă bucur că am putut să aduc glorie României şi că am făcut cunoscută gimnastica românească. Abia aştept să mă întorc la antrenamente şi să continui să fac ce ştiu mai bine: gimnastică.

creaţie proprie, publicată in ziarul Buzz din august 2021

 

Coşul cu fructe

 

Într-una din zilele toamnei,într-un coş mare şi împodobit cu frunze colorate cu galben,roşu şi puţin verde s-au întâlnit la un loc câteva mere, câteva pere, câţiva struguri cu bobiţe mari şi câţiva cu bobiţe mai mici. Toate fructele erau vesele şi abia aşteptau să fie alese şi să fie mâncate de copii şi de oamenii mari.

La un moment dat, în coşul lor încăpător şi-a făcut apariţia un fruct nou. Mare, galben, dar părea cam încruntat. Nu era prea prietenos. Fructele vesele s-au speriat de asprimea noului fruct,deşi pe coaja lui au simţit un puf cafeniu care le amintea de verişoara lor prietenoasă, piersica. Dar acesta părea îmbufnat, acru, încăpăţânat.
-- Cine eşti tu ? Nu te-am mai văzut până acum printre noi! spuse un măr roşu curajos ca întotdeauna. Nu pari a fi măr, pentru că nu ai forma noastră rotundă. Şi nu ai nici rezistenţa noastră uşoară. Cred că oamenii se rănesc atunci când vor să muşte din coaja ta. Şi semeni mai mult cu o pară !
-- Ba nu ! strigă o pară cu codiţa în sus. Uită-te la forma mea alungită. El e mai îndesat faţă de mine...Seamănă mai mult cu o lămâie..
-- Şi nici strugure nu e, începură bobiţele să freamăte Cum ar fi să fie mai mulţi ca el pe un ciorchine ... Are şi coaja tare...Nu cred că e foarte popular…
-- Deci, cine eşti tu,fruct galben cu coaja tare şi cu puful ăsta care ne-a umplut pe toţi din coş ? luă din nou cuvântul mărul cel roşu.
  Noul fruct tuşi timid să-şi dreagă vocea.Cu un glas aproape şoptit spuse : 
 -- Îmi pare rău că v-am deranjat,aici în coş. Sunt cam timid că nu prea sunt popular în rândul fructelor. Am coaja şi interiorul tari aşa că oamenii vă preferă pe voi. Nu sunt o lămâie, deşi şi despre mine se zice că am un gust neobişnuit. Dar cine mă mănâncă nu mă mai uită. Sunt şi acru şi dulce şi zemos dar şi tare.Se zice despre mine “face gura pungă”,Asta e când se grăbesc şi mă încearcă prea devreme. Dar toţi mai gustă odată atunci când îmi vine vremea.Eu vin la rând toamna târziu aşa că am şi eu prospeţimea mea. Sunt solitar, deşi cresc într-un copac ca şi voi, cu alte fructe ca mine. Dar atunci când mă gustă oamenii preferă să ia un singur fruct şi să mă împartă tuturor în feliuţe. Aşa că nu sunt obişnuit cu prea multă companie în jur. Dar să facem cunoştinţă cum trebuie : eu sunt o Gutuie şi îmi pare bine să fiu cu voi şi împreună să alintăm gustul oamenilor, să-i ajutăm să fie sănătoşi şi voioşi. 
Tu ai gutui în coşul de fructe al toamnei ? 

** creaţie proprie,publicată în ziarul Buzz , în nr. din septembrie 2021

Dragă elevule,

...eu...prima zi de şcoală...1984

şi la începutul acestui an şcolar, ca şi în toate celelalte,eşti nerăbdător. Eşti emoţionat. Eşti curios. Eşti speriat. Eşti plin de întrebări. Dar eşti şi plin de speranţă. Fie că eşti la început de drum sau mai ai un pas să ajungi la capătul drumului (unul dintre multele drumuri ale vieţii tale), vrei să începi cu acest prim pas. Ştii că va fi greu dar ca să ajungi la destinaţie te vei ajuta de superputerea ta, pe care unii par că au uitat că o au : imaginaţia . 

Uneori, te întrebi dacă tot ce trebuie să înveţi îţi va fi de folos. Nimic nu îţi este dat pe parcursul vieţii fără să ai nevoie la un moment dat. Aşa că ia tot ce întâlneşti pe acest drum al învăţării şi, precum înţelepţii din trecut, bagă în traista pe care o porţi mereu la tine : mintea ta. Nu ştii când ai nevoie de ceva de acolo care îţi poate salva viaţa. Uită-te în jur mai atent şi poate lecţiile alea de neînţeles vor deveni mai clare.

Pe parcursul drumului ,vei descoperi că nu toţi suntem la fel dar asta ne poate face puternici. Mai ales dacă ne acceptăm unul altuia slăbiciunile şi ne apreciem calităţile. 

Vei avea parte şi de dezamăgiri,lacrimi sau cuvinte care te vor răni. Dar fiecare lovitură primită are şi rolul de a te face mai puternic şi mai flexibil la schimbare.

Nici lumea în care trăim nu e perfectă. Dar multora le lipseşte curajul de a semnala o nedreptate sau alt aspect care îi deranjează. Astfel, o mică problemă poate creşte , dusă mai departe şi ajunge să ne murdărească colţul nostru de lume pe care îl protejăm.Un înţelept al lumii,a cărui înţelepciune a rezistat mult peste anii lui spunea : “Fii tu schimbarea pe care o doreşti în lume!”

Anii pe care îi petreci la şcoală te pot pregăti să faci schimbarea în bine a colţului tău de lume.Aşa că imaginează-ţi că păşeşti în fiecare zi în lumea magică a învăţării care,deşi nu e uşoară,îţi va da uneltele cu care să te descurci în viaţă. Uneori, în tot haosul din jur va trebui să găseşti tu singur uneltele şi chiar să înveţi pe cont propriu să le foloseşti.

Bucură-te de fiecare zi şi atunci cînd ajungi la capătul puterilor adu-ţi aminte că nimic nu durează la nesfârşit. Nici măcar anii de şcoală ... la care te vei gândi mereu cu nostalgie ! 

creaţie proprie,apărută în ziarul Buzz, în septembrie 2020.

Jurnalism pentru copii Intalniri.Intamplari.Idei.de Ioana Matfeev

Despre clubul Micii Reporteri de la Botoşani sunt sigură că mulţi au auzit, chiar dacă totul se întâmplă într-un oraşel mic dintr-un colţ cam izolat de Românie.Un club de jurnalism în care copiii de la vârsta în care abia au intrat pe băncile şcolii şi până la adolescenţii care îşi caută drumul în viaţă, învaţă să vadă lumea din jur cu obiectivitate şi curiozitate.Au evoluat în 6 ani,de când au început,de la câteva foi A4,la ziarul Buzz cu 8 pagini colorate care te îmbie la citit,apoi la site-ul Micii Reporteri cu televiziunea online unde sunt difuzate emisiuni realizate în întregime de ei cu un profesionalism greu de crezut.La 5 ani de existenţă au scos cartea Jurnalism pentru copii. Întâlniri.Întâmplări. Idei. în care au adunat momentele importante care au stat la baza evoluţiei lor.Atât ca grup cât şi individual.

Am citit aceasta carte şi pentru că activitatea clubului îmi este cunoscută şi mi-a făcut plăcere să o redescopăr şi din interior, cu temerile si victoriile iniţiatoarei, Ioana Matfeev, care este şi autoarea acestei cărţi. Am apreciat sinceritatea cărţii şi modul în care e structurată astfel încât avem şi perspectiva elevilor care fac parte din aceasta şcoală altfel,cu frământările şi bucuriile lor.

Recomand această carte celor care ştiu cine sunt Micii Reporteri din Botoşani,celor care au fost abordaţi pe stradă sau la diverse evenimente de această gaşcă uneori gălăgioasă sau copilăroasă, până la momentul întrebărilor pentru interviuri, când devin serioşi şi profesionişti. Este o carte şi pentru cei care îi cunosc pe copiii care sunt sau au trecut pe la Micii Reporteri , pe Daria, pe Alexandra, pe Karina, pe Denisa şi toţi ceilalţi şi vor să le (re)descopere o faţă nouă sau doar bănuită a lor.Aici aş menţiona din nou capitolul scris chiar de ei, de fiecare membru în parte,despre ce înseamnă Buzz pentru ei,cum i-a ajutat sa crească sau cum au început.
De asemenea, este o carte pentru botoşăneni sau pentru cei care îşi trag rădăcinile de aici pentru că multe dintre personalităţile oraşului apar în carte fie cu o părere, fie oferind un ajutor mai mic sau mai mare unor tineri aflaţi la început de drum.Multe dintre evenimentele realizate de Buzz/ Micii Reporteri şi care au făcut ceva vâlvă în oraş sunt acum proiectate din interior şi pot fi (re)văzute altfel .
Dar este şi pentru cei care nu ştiu nimic despre Micii Reporteri dar vor să descopere cum se construieşte un astfel de proiect, cum se munceşte pentru a mai urca o treaptă pe scara succesului ducând în spate un vis care creşte de la zi la zi.

Stilul în care e scrisă această carte e departe de cel rece,jurnalistic,la care ne-am fi aşteptat,aici intervenind puţin din simţul poetic al autoarei.Iar faptul că e scrisă la persoana I singular sau plural ne face să fim mai aproape de frământarea unui suflet în căutarea libertăţii, în atingerea visului său.

Poate 6 ani înseamnă mult sau poate e doar un început.Dar e un vis care nu mai e doar personal ci a devenit un vis al mai multor persoane,un vis care trebuie întreţinut pentru că e o şcoală şi ca orice şcoală are menirea de a înalţa spirite şi a crea un viitor. Şi pentru asta are si nevoie de ajutorul nostru moral şi de ce nu material,cumpărând această carte. .

Cum sa uiti o femeie de Dan Lungu

Dan Lungu este un scriitor născut în 1969 la Botoşani.L-am descoperit citind Sunt o babă comunistă şi atunci am descoperit un scriitor contemporan,cu o notă uşoară,cu un umor sec,în opera căruia eşti invitat să tragi singur concluzia după ce citeşti o carte a sa.
Aşa am păţit şi cu această carte Cum să uiţi o femeie. Mi s-a părut interesant rezumatul pe care l-am citit pe spate şi eram pregătită pentru o carte anlitică asupra iubirii,a suferinţei,a despărţirii. De ce s-ar scoate în evidenţă atunci că cele două personaje principale,Andi şi Marga,care locuiesc împreună de un an şi jumătate,şi care se despart simplu, pe un bilet, sunt jurnalişti la acelaşi ziar? Dar nu avem parte de o analiză a sentimentelor din perspectiva rece a unui jurnalist de investigaţii ci mai profund , în comparaţie cu Dumnezeu.

Zburând printre capitole aflăm povestea lor de iubire dar şi povestea de viaţă a fiecăruia în parte.Şi cu toate astea e o poveste de dragoste la care nu se trezeşte nici un sentiment, plată, aproape că doar un pretext pentru o despărţire în contextul cărţii. Dar o iubire şi o despărţire care naşte întrebări mai ales după ce Andi vine în contact cu un grup de adventişi şi cu un înţelept pastor pe nume Set care are răspunsuri la fiecare întrebare,din perspectiva religioasă.Astfel Andi şi noi avem parte de o incursiune în doctrina neoprotestantă, discuţii despre Dumnezeu şi credinţă,despre iubire,despre har,despre deschiderea inimii.Astfel Andi are şansa să vadă viaţa şi din altă perspectivă.
(Mie aceste pasaje mi-au adus aminte de discuţiile pe care le aveam cu o prietenă,trecută la un astfel de cult neoprotestant,şi în care fiecare îşi apăra ceea ce ştia că este corect în religia proprie.)  

Mie personal nu mi-a plăcut acest roman.Nu l-aş pune pe lista mea de favorite.Nu e un roman care să aibă un fir narativ pe care să-l urmăreşti cu înfrigurare,capitolele nu sunt în ordine cronologică dar asta poate fi văzut şi ca un punct forte al cărţii. Dar nu mi-a plăcut amestecul dintre atmosfera împuţită de garsonieră, insalubră de bar îmbâcsit şi coruptă din redacţia de ziar cu lumea perfectă a neoprotestanţilor care suferă pentru credinţa lor. M-am întrebat de ce nu a ales Dan Lungu lumea creştin ortodoxă a lui Dumnezeu? Prea mult îmi seamănă cu lumea perfectă şi discursurile din broşurile pe care le găsim uneori în cutia poştală.

După ce viaţa lui Andi intră pe făgaşul normal,are parte de o revelaţie din gura altui personaj (episodic) care poate fi folosit ca o concluzie a întregii poveşti

"E drept,explicaţiile nu au ce căuta într-o despărţire. Nu pot fi decît meschine. Adevărul nu e nicăieri. Oamenii inteligenţi simt asta.[...]Ce să explici ? La ce ajută?"

As recomanda romanul fanilor lui Dan Lungu, celor care vor sa descopere literatura contemporana si celor care simt nevoia unei perspective asupra lui Dumnezeu si a credintei din perspectiva neoprotestanta (adventista).

O fată care ascultă rock de Denisa Sandu

Nu ştiu foarte multe despre autoarea acestei cărţi decât că are 13 ani, că activează cu succes în cadrul clubului de jurnalism Micii reporteri din Botoşani şi că acesta este primul ei roman publicat.

Personajul principal al cărţii este Elisa Sandein,o fată de 14 ani care ascultă rock şi care află de la părinţi că viaţa ei va căpăta liniştea mult dorită după ce ei hotărăsc să nu se mai mute dintr-un oraş în altul cum o făcuseră de atâtea ori până acum, doar ca ea să poată termina şcoala fără un stres în plus.
Dar viaţa fetei este dată peste cap când află că tatăl ei este ucis iar poliţia nu are destule probe să continue investigaţiile. Şi pentru că oamenii care ascultă rock sunt oameni puternici, fata de 14 ani ia investigaţia pe cont propriu.Astfel cunoaşte alte personaje interesante, află lucruri năucitoare despre tatăl ei dar şi despre ea însăşi.

O fată caare ascultă rock e o carte care se citeşte repede. Nu pentru că ar fi o carte scurtă ci pentru că acţiunea are un ritm alert,lipsesc figurile de stil sau descrierile ample .Ar putea fi un punct în minus dar nu reduce puterea cărţii de a transmite trăiri şi sentimente.

Ar putea deranja lucrurile pe care autoarea le-a omis sau nu le-a luat în considerare dar aşa e în lumea noastră, a celor maturi, ne cramponăm de fiecare detaliu, trebuie să analizăm totul. Iar aceasta e o carte adresată publicului tânăr, mult mai axat spre acţiune aşa că putem trece peste toate acestea.

Această carte e încă o dovadă că imaginaţia unui copil sau a unui adolescent poate crea lumi noi. Probabil,mai târziu,le va dezvolta ,le va relua de unde le-a lăsat şi le va reclădi păstrând puritatea începutului   
 

PORTRETUL UNUI GENTLEMAN SI ALTE POVESTIRI de W. Somerset Maugham

Nu ştiam la ce să mă aştept când am început această carte.Asta pentru că nu ştiam nimic despre autor. Scăparea mea, recunosc ! Dar chiar autorul dezvăluie puţin despre ce să ne aşteptăm, la început: "Povestioarele din volumul de faţă sunt scrise la comandă.Prima am scris-o în 1924, ultima, după câte îmi amintesc, prin 1929." Au fost scrise în aşa fel încât să apară "pe pagina şi contrapagina revistei (Cosmopolitan Magazine),lăsând totodată destul loc pentru ilustraţii."

Astfel,fiecare povestire,deşi scurtă,concentreaază în ea, ca într-o sticluţă mică de parfum,o lume colorată şi diversă. Pentru că majoritatea poveştilor se petrec în altă ţară decât America familiară cititorului iniţial, aşa scurte cum sunt, ele emană aerul exotic al Asiei sau al Europei. Descrierile de locuri,de lucruri şi stări sunt clare dar nu lipseşte simţul artistic.

Am descoperit o varietate de personaje cu poveştile lor simple sau întortocheate.Asta pentru că autorul e un fin observator al caracterelor umane.
Poveştirile sunt independente una de alta, putând fi citite în orice ordine,doar deschizând cartea la întâmplare, actiunea fiecareia e usor de urmărit, iar la final te trezeşti zâmbind sau cauţi semnificaţia unui gest sau a unui cuvânt pe care poate l-ai omis la momentul lecturii. Şi uneori îţi doreşti ca schiţa de câteva pagini să fie dezvoltată într-un roman de sine stătător.

Recomand aceaastă carte pentru cei care caută o doză de divertisment.Acesta este şi scopul declarat al autorului , să ofere o distracţie inteligentă.

Mie mi-a deschis pofta pentru altă carte a acestui autor : Vălul Pictat .

MICUŢELE DOAMNE

De curând mi-am cumpărat un KINDLE cu care mă împac foarte bine.Lumea m-a întrebat dacă de acum voi renunţa la bucuria de a citi cărţi fizice. În niciun caz, dar îmi voi lărgi gama şi numărul de cărţi citite.

Mi-am zis că voi ţine minte prima carte descărcată pe e-book reader aşa că am apelat le clasici. Şi am ales MICUŢELE DOAMNE de Louisa May Alcott.
Acţiunea acestui roman se petrece în secolul al XIX-lea,când surorile Meg , Jo, Amy şi Beth sunt nevoite să îşi trăiască adolescenţa în vremuri dificile, alături de mama lor , Marmee March, pentru că tatăl lor este plecat la razboi. Fetele, cu firi diferite, învaţă cu fiecare zi şi întâmplare o nouă lecţie care le va transforma în doamnele frumoase şi puternice de mai târziu.Astfel, fetele se obişnuiesc cu traiul simplu în care este mereu loc să ajute pe cineva aflat mai în nevoie decât ele, înţeleg că nici o supărare nu le poate despărţi sau că folosind imaginaţia se pot descoperi moduri deosebite de a petrece timpul împreună.Figura masculină este dată de apariţia lui Theodore Laurence, un tânăr care le va deveni ca un frate chiar dacă situaţia lui materială este mult superioară fetelor iar figura paternă este dată de bunicul acestuia, James Laurence,care este şi el pus în situaţia de a învăţa câteva lecţii de la prietenele nepotului său.

Varianta pe care am descărcat-o avea şi volumul al II-lea care urmăreşte aceleaşi personaje şi maturizarea lor. E ca un ghid practic pentru tinerele care întâlnesc iubirea şi care păşesc încet în viaţa alături de soţul lor. Meg descoperă că viaţa de familie alături de John Brook şi cei 2 gemeni ai lor nu e la fel de uşoară cum îşi imaginase ea şi că încă are multe lucruri de învăţat de la mama ei. Jo îşi urmează drumul spre a deveni scriitoare dar descoperă că visul ei ar putea să o abată de la principiile ei morale. Amy, îşi urmează spiritul artistic şi descoperă fiorul dragostei cu cine s-ar fi aşteptat mai puţin. Beth se împacă cu un destin tragic pe care îl simte aproape şi,astfel, prin puterea sa într-un trup fragil le oferă o nouă lecţie surorilor sale.

În ce mă priveşte, am citit romanul în limba engleză, având în minte ecranizarea romanului din 1994 - Fiicele Doctorului March - .Cred că dacă aş fi citit-o la vârsta personajelor, cel puţin, să le descopăr la prima lectură, aş fi avut parte de o lectură mult mai plăcută. Dar şi aşa m-am delectat mai ales cu primul volum. O lecţie de maturizare adresată în primul rând fetelor, o carte educativă şi plină de principii morale valabile oricând, chiar dacă astăzi le considerăm puţin diferite. În volumul al II-lea, autoarea intervine mai mult, cu lecţii şi concluzii directe ,ceea ce nu mi-a plăcut.Mi s-a părut ca o lecţie lungă în care profesoara - autoarea ţine să mai adauge ceva ca să-şi susţină punctul de vedere. 

Recomand MICUŢELE DOAMNE pentru fetele care au nevoie de o îndrumare înspre o viaţă călăuzită de principii morale desăvârşite dar şi pentru mamele care mai citesc fetiţelor poveşti.Ar putea ca cele 4 personaje feminine să devină modele de urmat.

5 stele din 5 pentru primul volum
3 stele din 5 pentru al doilea volum

Cantec de gheata si foc de George R.R.Martin

In mai 2013 primeam pachetul de cărţi de la Nemira pe care l-am câştigat pe site-ul Cinemagia. Avea vreo 3 kg şi primul meu gând a fost : " Cum o să citesc eu cărţile astea ? Cât o sa-mi ia? " . Era întreaga serie Cântec de gheaţă şi foc.
Odată ce m-am apucat să citesc primul volum , Urzeala Tronurilor, nu ştiu când au trecut primele 100 de pagini. M-a prins imediat şi de aici a început aventura mea în lumea imaginară a lui George Martin, o lume condusă de regi şi regine care nu se dau în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile - intrigi, trădări, conspiraţii, răzbunări. Nici nu e de mirare, pentru că sursa de inspiratie a lui George R.R.Martin este o altă serie cunoscută, Regii Blestemati de Maurice Druon (pe care mi-am propus să o citesc cât mai repede) dar şi Războiul celor 2 roze  din istoria Angliei.
Această lume imaginară e împărţită în două continente - Westeros si Essos - populate de diferite clanuri şi familii sau dinastii.Dar şi de creaturi malefice care amintesc de zombi sau de dragoni uriaşi care scuipă flăcări.Nu te poţi rătăci în această lume pentru că ai la dispotiţie o serie de hărţi care te ajută să te orientezi pe unde sunt sau se îndreaptă personajele. De asemenea şi lista genealogică a fiecarei familii cu slujitorii şi armata proprie este foarte utilă.
Capitolele fiecărui volum reprezintă actiunea văzută din punctul de vedere al personajului care îi poartă numele.  

In Urzeala Tronurilor facem cunoştinţă cu clanurile centrale ale întregii serii : Stark şi Lannister. Stark domneşte peste Nord şi viata lor , a lui Ned si a lui Catherine, împreună cu cei 6 copii, se desfăşoară conform principiilor morale obişnuite. Rickon, Bran, Arya, Sansa, Robb si Jon, fiul nelegitim a lui Ned, sunt pregătiţi pentru o viaţă grea dar în care să reuşească prin forţele proprii însuşite încă din fragedă copilărie. Lucrurile nu se anuntă prea promiţătoare când familia trebuie să se despartă şi să se împrăştie în ţinuturi îndepărtate unul de altul, lăsându-i pe cei mici şi neajutoraţi în grija servitorilor.
Lannister domneşte pe Tronul de Fier, conducând întreg Westeros-ul.Principiile lor morale sunt aproape inexistente, singura lor perspectivă este să păstreze puterea . Cersei, căsătorita cu Robert Baratheon, regele de pe Tronul de Fier, Jamie, fratele geamăn al lui Cersei, aflat în Garda Regelui, Tyron, fratele celor 2 , dar dispreţuit de întreaga familie pentru faptul că este pitic si nu e demn sa urce vreodată pe Tronul de Fier, dar si Joffrey Baratheon, fiul alintat si dispretuitor a lui Cersei, işi fac apariţia în acest prim volum. Suntem şocaţi încă de la început să aflăm , prin ochii micului Bran, că Cersei si Jamie au o relaţie incestuoasă,fapt ce ne face să avem o vagă imagine asupra întregii conduite a acestei familii.

In Esoss,avem parte de o lume mult mai neobisnuită,personaje mult mai bizare iar poveştile sunt mai greu de înţeles .Dar aici o întâlnim pe Danaerys  Targaryen şi ea o pretendentă a Tronului de Fier cu o istorie care împleteşte cele 2 tinuturi.Dar ea e cunoscută şi sub numele de Mama Dragonilor ceea ce îi oferă un prestigiu aparte.


Nu vreau să fac un rezumat al întregului volum sau a întregii serii.Oricum nu voi reuşi să cuprind toată complexitatea acţiunii, să amintesc sutele de personaje foarte bine conturate şi cu un rol important în întreaga acţiune.Pentru cei care vor să intre în această lume a celor 5 volume le spun că este o serie impresionantă,deşi nu este pentru cei "slabi de înger" şi cred că nici pentru copiii care vor doar o lume fantastică.Dar odată intrat în această lume nu mai ai şanse de scăpare. Urmareşti fiecare personaj care coboară încet în cel mai adânc iad doar pentru a reveni la suprafaţă mai puternic,Te afli în mijlocul unei scene de luptă care odata încheiată te lasă sfarşit doar citind despre ea.Sunt momente în care daca ai putea, având în vedere greutatea unui volum ca obiect fizic, ai arunca-o de toţi pereţii şi să stai într-un colţ să plângi şi să repeţi obsesiv : De ce ? De ce?

Pentru cei care au citit seria le mărturisesc că am o slăbiciune pentru familia Stark şi speranţa mea este într-o cât de mică reuniune, cât se mai poate, pentru Tyron Lannister,ca toata lumea, şi sper să fie luat în serios ca să se aleagă şi el cu ceva,şi sper ca povestea cu Danaerys să ajungă undeva . Sper ca celelalte volume care urmează să dezlege mai mult iţele încurcate ale poveştirilor, să ne ofere mai multe răspunsuri şi să ne facă, la sfârşit , fericiţi că am aşteptat atât pentru a fi  scrisă o continuare. (Obişnuită cu stilul George R.R.Martin mă cam îndoiesc de această ultimă parte.)

Sub aceeaşi stea - John Green

S-a spus şi s-au scris multe despre această carte aşa că e greu să găseşti să scrii ceva nou sau să nu distrugi misterul pentru cei care încă nu au citit-o.

E o carte pentru adolescenţi dar care poate fi citită şi de adulţi fără a se simţi frustraţi că nu reuşesc să pătrundă într-un universul închis .

Tematica e una gravă , lupta cu cancerul , dar aş putea spune că e mai mult despre a trăi cu cancerul.

Viaţa lui Hazel Lancaster, de 17 ani, diagnosticată cu cancer dar care se află sub paza unui medicament minune, se desfăşoară influenţată de condiţia ei între un optimism moderat şi un pesimism dezvoltat din dorinţa ei de a nu avea efectul unei grenade . Îl întâlneşte pe Augustus Waters, un tânăr care îşi pierduse deja piciorul din cauza unui cancer. Viaţa lor nu e tragică , încape şi puţină iubire, ceva umor împletit cu mult curaj şi bucurii mai mici sau mai mari.

Dar fără suferinţă , cum am putea şti ce e bucuria?

E o carte despre maturizare,despre acceptarea destinului, despre A TRĂI chiar dacă mâine e posibil ca totul să se termine.

Deşi subiectul e serios, am rămas cu o impresie plăcută după ce am citit SUB ACEEAŞI STEA de John Green.E drept că am şi vărsat ceva lacrimi dar cred că merită toate premiile şi toate locurile întâi în topurile literare.E scris într-o notă adolescentină ceea ce a atras acest public la lectură. Daca scoala noastra ar fi mai deschisa ar putea introduce carti ca acestea sa fie studiate in scoli.

Acord 5 stele din 5 şi recomand celor care vor să citească ceva care să-i facă să mediteze.
  

Te voi revedea de Marc Levy

Acest roman continua actiunea si stilul cartii Si daca e adevarat tot de Marc Levy. Pentru ca acesta a avut un final deschis, lumea isi dorea o continuare a povestii de dragoste dintre cele doua personaje asa ca autorul s-a pus pe treaba.

Ii intalnim din nou pe Arthur, arhitectul, tocmai intors dintr-un stagiu la Paris unde lucrase la un centru cultural franco-american,Fugise acolo si ca sa o uite pe ea. O intalnim si pe Lauren, aceeasi doctorita devotata meseriei ei si fara nicio amintire din perioada cand ea a fost in coma. Dar il cauta pe acel barbat pe care l-a gasit veghind la patul ei de spital cand revenea incet la viata.

Mai apar cateva personaje in plus pe langa cele care au dat farmec primei parti, dar toate dau un aer circular intregii povesti .Umorul si vorbele de duh se impletesc frumos si dau un aer light unui subiect serios .

Dar rolurile sunt inversate in acest roman.Arthur e cel cu accidentul iar Lauren e cea care incearca sa il ajute dar si sa inteleaga prin ce trecuse ea si prin ce trece acum.

Te voi revedea este un roman al zilelor noastre despre a alerga pentru implinire si a o obtine.

Acord 3 stele din 5 si recomand cartea mai ales celor care vor sa scape de o realitate in care lucrurile se obtin greu si in care fiecare e pentru el. Aici lucrurile sunt mult mai usoare.

SI DACA E ADEVARAT... de Marc Levy

Am citit aceasta carte dupa ce am vazut filmul Just Like Heaven din 2005 si nu aveam asteptari prea mari,caci filmul nu m-a impresionat in mod deosebit .Cartea difera de firul filmului dar am vazut in personaje actorii din film ceea ce e un mic dezavantaj in a vedea un film inainte de a citi cartea.

Acord 3 stele din 5 acestei carti care se citeste usor, dialogurile sunt dinamice, poate prea dinamice pe alocuri, presarate cu mult umor dar si delicatete din loc in loc.

Lauren, medic intern la San Francisco Memorial Hospital, casatorita cu meseria ei si chiriasa intr-un apartament de invidiat de pe Green Street, cu o priveliste de invidiat, are un accident de masina si cade in coma profunda.

Peste cateva luni,apare in scena Arthur, un tanar arhitect care tocmai se mutase in apartamentul de pe Green Street . Ca din senin, are parte de un musafir mai neobisnuit , spiritul sau fantoma lui Lauren, aflata inca in coma intr-o rezerva la San Francisco Memorial Hospital . De aici urmeaza o comedie romantica mai neobisnuita in care cele doua personaje se descopera, se integreaza unul in viata celuilalt si, inevitabil, se indragostesc.Are si un fir policier ca sa creasca putin suspansul.

Cu ce am ramas la finalul cartii? Secventa care m-a impresionat cel mai mult e din trecutul lui Arthur si prezinta relatia dintre micul Arthur si mama lui.Pentru mine e cea mai frumoasa si delicata scena a cartii.
Am descoperit ca acest roman este sursa "jocului secundelor" atat de popular acum pe net ."In fiecare dimineata ti se dau 86400 de dolari ,cu singura constrangere sa-i cheltuiesti in cursul zilei,soldul nefolosit fiind retras cand te duci la culcare , insa acest dar picat din cer sau acest joc se poate opri in orice moment,ai inteles?Si atunci intrebarea este :ce ai face tu daca ai primi un asemenea dar?"     

De asemenea, am regasit viziunea asupra timpului : ''Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă un an de viaţă, pune întrebarea unui student care a picat la examenul de sfărşit de an. O lună de viaţă: vorbeşte-i unei mame care a adus pe lume un copil prematur şi-l aşteaptă să iasă din incubator ca să-şi strângă puiul în braţe, teafăr şi nevătămat. O săptămână: întreabă-l pe un bărbat care lucrează într-o uzină sau o mină ca să-şi hrănească familia. O zi: întreabă-i pe doi îndrăgostiţi lulea care aşteaptă să se întâlnească. O oră: întreabă-l pe un claustrofob prins într-un ascensor în pană. O secundă: uită-te la expresia unui om care tocmai a scăpat dintr-un accident de maşină. Şi o miime de secundă: întreabă-l pe un atlet care a câştigat medalia de argint la Jocurile olimpice şi nu medalia de aur pentru care se antrenase toată viaţa. Viaţa este magică!''

Dar am ramas si cu o nelamurire pe care si Lauren o are undeva in carte : de ce Arthur e singurul care o poate vedea pe ea, spiritul unei persoane aflate in coma, si nimeni altcineva-nici chiar mama ei nu reuseste sa o simta macar?

Un roman despre pretuirea clipei prezente, despre iubirea care trece si dincolo de moarte, despre acceptare  

ANDRE MAUROIS -Lelia sau viata lui George Sand

Aveam de mult timp, cartea asta in biblioteca .O primsem intr-un an cadou de ziua mea. Fara sa o bag in seama, sau fara sa ma pot concentra asupra ei, sau mutand-o de colo colo isi astepta clipa descoperirii. Si asta a fost pur si simplu intr-o zi oarecare cand am luat-o de pe raft si m-a "prins" de la primele randuri.
Nu eram familiarizata cu opera lui George Sand dar stiam, si datorita filmului IMPROMPTU ca era o femeie deosebita pentru vremea ei si ca avusese o aventura cu Chpoin.

Cartea lui Andre Maurois este scrisa documentat cu multe citate din opera, jurnalele sau scrisorile eroinei dar e usor de citit iar datele sunt aproape lipsite de importanta.

Descoperim evolutia femeii Aurore Dudevant care va deveni ulterior George Sand si care, in mijlocul secolului al.XIXlea, intr-o societate plina de prejudecati, divortase, purta haine barbatesti, fuma trabuc, scria romane si milita pentru libertatea si egalitatea femeii in cuplu : "(...)cu cat se pomeneste despre un barbat ca ar fi avut mai multe aventuri galante, cu atat mai mult asaistenta il complimenteaza prin zambetujl ei.(...)Nu aceeasi e situatia femeii acuzata de adulter.Femeii nu i se acorda decat un singur fel de onoare.Daca e necredincioasa sotului ei, e infierata si injosita,e dezonorata in ochii copiilor ei,e expusa unei pedepse infamante, inchisoarea."

Cu toate astea, George Sand si- a pastrat feminitatea , puterea de a primi si oferi dragoste, astfel ca o cunoastem pe Sand indragostita si chiar suferind . Prin viata ei trec Prosper Merime, Albert de Musset sau Frederic Chopin. Toti erau mai tineri decat ea. Iubirile raman memorabile atat pentru ea cat si pentru noi. Prin grija aproape materna pe care i-a oferit-o lui Chopin , suferind inca de pe atunci, poate i-a salvat sau prelungit viata, dar cu siguranta a contribuit la crearea multor capodopere muzicale ale acestuia.
Iubirea si grija s-a indreptat treptat asupra celor doi copii ai ei , Maurice si Solange, si,ulterior, asupra nepoatelor sale. Isi iubea domeniul, Nohat, casa, gradina, facand acolo un adevarat loc de intalnire a multor artisti aflati in Franta.

Ca scriitoare, George Sand a atras atentia unor importanti critici si scriitori ai vremii : Saint Beuve, Balzac sau Flaubert.

Nimic nu este uitat in aceasta biografie a lui George Sand. Viata personala, viata artistica sau chiar cea politica ofera imaginea unei femei complexe, impresionante , curajoase si impacata cu sine.

Mi-ar place sa fi existat o asemenea carte si despre Mihai Eminescu. Cu siguranta am fi scapat de imaginea de Luceafar al poeziei romaesti si l-am privi asa cum era el, cel adevarat....

Arta de a nu scrie un roman

Ultima carte citita :ARTA DE A NU SCRIE UN ROMAN de Jerome K.Jerome.




Nu am cunoscut inainte opera lui Jerome K.Jerome asa ca nu pot incadra acest roman intre celelalte ale sale. Stiu ca "Trei intr-o barca" e cel mai popular roman al sau iar "Arta de a nu scrie un roman" a fost scris ulterior acestuia dar nu s-a mai bucurat de acelasi succes. Nu pot sa spun ca dupa aceasta lectura am descoperit un nou scriitor preferat dar i-as mai da o sansa in viitor acestuia.

Pe scurt, patru prieteni dintre care unul este chiar autorul, se hotarasc sa scrie un roman care sa cuprinda intelepciunea a patru minti luminate nu doar a uneia singure.Astfel cei patru se intalnesc iar intalnirile lor sunt pretexte de a povesti. Se dezvaluie astfel intamplari vesele dar si triste, mai mult sau mai putin credibile sau adevarate.
Actiunea principala a romanului consta de fapt in multe alte actiuni, fiecare cu desfasurarea sa si cu suspansul sau.

Am inceput sa citesc acest roman dupa o lunga pauza, in care nu ma puteam lipi de nici o carte. S-a dovedit ca am facut o alegere buna . Cartea nu are pretentii intelectuale foarte mari de aceea e usor de citit dar umorul si ironia sunt ca sarea si piperul pentru aceasta carte si o fac sa-ti ramana in minte dupa ce o termini. Nu regret ca am citit-o , mai ales ca datorita ei mi s-a redeschis pofta de citit.

Nu mi-a placut titlul sub care cartea a aparut la noi . Cand incepi sa citesti romanul deja parca stii care va fi finalul. Titlul original era NOVEL NOTES . (Note de Roman)

Recomand aceasta carte pentru cei care vor sa citeasca ceva usor, amuzant, fara suspans maxim
dar care ofera cateva clipe de relaxare si buna dispozitie dar si cateva citate de luat in seama (pentru cine e interesat). Cel mai frumos citat al cartii ar fi urmatorul :

“Este un basm pe care l-am citit cu mult timp în urmă şi care nu încetează să mă urmărească. Spune cum un băieţel s-a urcat odată pe un curcubeu. Iar la capătul curcubeului, exact în spatele norilor a găsit un oraş minunat. Casele sale erau de aur, iar străzile erau pavate cu argint, iar lumina care strălucea deasurpra lui era asemeni luminii care cade asupra lumii adormite în zori. În acest oraş erau palate atât de frumoase încât îţi satisfăceau toate dorinţele, numai să le priveşti. Templele erau atât de perfecte încât cei care îngenuncheau în ele erau curăţaţi de păcate. Şi toţi oamenii care locuiau în acest oraş minunat erau mari şi buni, iar femeile mai frumoase decât în visul unui tânăr. Iar numele oraşului era “Oraşul lucrurilor pe care oamenii au vrut să le facă.”