Dragă elevule,

...eu...prima zi de şcoală...1984

şi la începutul acestui an şcolar, ca şi în toate celelalte,eşti nerăbdător. Eşti emoţionat. Eşti curios. Eşti speriat. Eşti plin de întrebări. Dar eşti şi plin de speranţă. Fie că eşti la început de drum sau mai ai un pas să ajungi la capătul drumului (unul dintre multele drumuri ale vieţii tale), vrei să începi cu acest prim pas. Ştii că va fi greu dar ca să ajungi la destinaţie te vei ajuta de superputerea ta, pe care unii par că au uitat că o au : imaginaţia . 

Uneori, te întrebi dacă tot ce trebuie să înveţi îţi va fi de folos. Nimic nu îţi este dat pe parcursul vieţii fără să ai nevoie la un moment dat. Aşa că ia tot ce întâlneşti pe acest drum al învăţării şi, precum înţelepţii din trecut, bagă în traista pe care o porţi mereu la tine : mintea ta. Nu ştii când ai nevoie de ceva de acolo care îţi poate salva viaţa. Uită-te în jur mai atent şi poate lecţiile alea de neînţeles vor deveni mai clare.

Pe parcursul drumului ,vei descoperi că nu toţi suntem la fel dar asta ne poate face puternici. Mai ales dacă ne acceptăm unul altuia slăbiciunile şi ne apreciem calităţile. 

Vei avea parte şi de dezamăgiri,lacrimi sau cuvinte care te vor răni. Dar fiecare lovitură primită are şi rolul de a te face mai puternic şi mai flexibil la schimbare.

Nici lumea în care trăim nu e perfectă. Dar multora le lipseşte curajul de a semnala o nedreptate sau alt aspect care îi deranjează. Astfel, o mică problemă poate creşte , dusă mai departe şi ajunge să ne murdărească colţul nostru de lume pe care îl protejăm.Un înţelept al lumii,a cărui înţelepciune a rezistat mult peste anii lui spunea : “Fii tu schimbarea pe care o doreşti în lume!”

Anii pe care îi petreci la şcoală te pot pregăti să faci schimbarea în bine a colţului tău de lume.Aşa că imaginează-ţi că păşeşti în fiecare zi în lumea magică a învăţării care,deşi nu e uşoară,îţi va da uneltele cu care să te descurci în viaţă. Uneori, în tot haosul din jur va trebui să găseşti tu singur uneltele şi chiar să înveţi pe cont propriu să le foloseşti.

Bucură-te de fiecare zi şi atunci cînd ajungi la capătul puterilor adu-ţi aminte că nimic nu durează la nesfârşit. Nici măcar anii de şcoală ... la care te vei gândi mereu cu nostalgie ! 

creaţie proprie,apărută în ziarul Buzz, în septembrie 2020.

Dragă toamnă ,

Îţi scriu această scrisoare pentru că vreau să îţi mulţumesc că vii în fiecare an chiar dacă nu toată lumea te apreciază la adevărata ta valoare. De fiecare dată ne oferi atâta culoare în jur iar noi,oamenii,devenim mai paşnici doar descoperind-o împrejurul nostru. Încă din primele zile de  septembrie, când sora ta, vara, se mai simte încă în preajmă, tu apari calmă trimiţând câteva semne – o frunză galbenă aici, o frunză legănată de un vânt lin mai încolo şi nici nu ne dăm seama când trotuarul s-a umplut de frunze. Aşa că uneori ne oprim din drumul nostru grăbit să le admirăm forma, coloritul încă neuniform (tot toamna, pictorul priceput le-a colorat) .Şi parcă descoperim abia atunci din ce copaci provin, descoperind încă odată lumea din jur. Când se adună prea multe frunze,oamenii mari le strâng în grămezi numai bune să te arunci în ele, să faci o ploaie de frunze şi să le împrăştii din nou . Şi zic ei că toamna e un anotimp trist...

Îţi mulţumesc şi pentru bogăţia de gusturi şi culori pe care o găsim pe mesele noastre. După luni întregi de trudă şi grijă, roadele se arată apetisante şi parfumate pe mesele noastre. Aproape că îmi vine greu să cuprind toată această avere a ta : mere galbene sau roşii, pere zemoase, prune albăstrui, struguri cu boabe mari sau mici dar la fel de gustoase şi sănătoase. Şi să nu uit de gogoşari, de vinete,de varză sau ardei.Încercăm să păstrăm cumva vraja acestor bunătăți conservându-le şi bucurându-ne de ele ori de câte ori simţim nevoia să fim alintaţi.

Îţi mulţumesc pentru răcoarea lunii septembrie,după cele 3 luni fierbinţi de vară. Pentru lumina lui octombrie când soarele face ca frunzele galbene, rămase încă în copaci să pară aurii. Pentru ploaia lunii noiembrie care pregăteşte lumea pentru frigul de mai târziu şi pentru prima zăpadă. Încet încet ne lăsăm îmbrăţişaţi de căldura şi mângâierea hainelor moi şi pufoase care ne apără de aerul tot mai rece.

Uneori oamenii se întristează când aud că vii după o vară plină.Se gîndesc la zilele în care eşti mai melancolică, sau la ce a trecut decât la ce este în prezent. Spun că au plecat toate păsările în ţările calde. Dar larma şi cântecul lor a fost înlocuit de glasurile elevilor din jurul şcolilor....

Sper să ne întâlnim în fiecare an şi să mă ajuţi să descopăr şi alte frumuseţi,alte culori,alte senzaţii.

Cu mare drag, a ta veşnic admiratoare...   

Creaţie proprie, apărută în ziarul BUZZ, din luna octobrie 2020

Jurnalism pentru copii Intalniri.Intamplari.Idei.de Ioana Matfeev

Despre clubul Micii Reporteri de la Botoşani sunt sigură că mulţi au auzit, chiar dacă totul se întâmplă într-un oraşel mic dintr-un colţ cam izolat de Românie.Un club de jurnalism în care copiii de la vârsta în care abia au intrat pe băncile şcolii şi până la adolescenţii care îşi caută drumul în viaţă, învaţă să vadă lumea din jur cu obiectivitate şi curiozitate.Au evoluat în 6 ani,de când au început,de la câteva foi A4,la ziarul Buzz cu 8 pagini colorate care te îmbie la citit,apoi la site-ul Micii Reporteri cu televiziunea online unde sunt difuzate emisiuni realizate în întregime de ei cu un profesionalism greu de crezut.La 5 ani de existenţă au scos cartea Jurnalism pentru copii. Întâlniri.Întâmplări. Idei. în care au adunat momentele importante care au stat la baza evoluţiei lor.Atât ca grup cât şi individual.

Am citit aceasta carte şi pentru că activitatea clubului îmi este cunoscută şi mi-a făcut plăcere să o redescopăr şi din interior, cu temerile si victoriile iniţiatoarei, Ioana Matfeev, care este şi autoarea acestei cărţi. Am apreciat sinceritatea cărţii şi modul în care e structurată astfel încât avem şi perspectiva elevilor care fac parte din aceasta şcoală altfel,cu frământările şi bucuriile lor.

Recomand această carte celor care ştiu cine sunt Micii Reporteri din Botoşani,celor care au fost abordaţi pe stradă sau la diverse evenimente de această gaşcă uneori gălăgioasă sau copilăroasă, până la momentul întrebărilor pentru interviuri, când devin serioşi şi profesionişti. Este o carte şi pentru cei care îi cunosc pe copiii care sunt sau au trecut pe la Micii Reporteri , pe Daria, pe Alexandra, pe Karina, pe Denisa şi toţi ceilalţi şi vor să le (re)descopere o faţă nouă sau doar bănuită a lor.Aici aş menţiona din nou capitolul scris chiar de ei, de fiecare membru în parte,despre ce înseamnă Buzz pentru ei,cum i-a ajutat sa crească sau cum au început.
De asemenea, este o carte pentru botoşăneni sau pentru cei care îşi trag rădăcinile de aici pentru că multe dintre personalităţile oraşului apar în carte fie cu o părere, fie oferind un ajutor mai mic sau mai mare unor tineri aflaţi la început de drum.Multe dintre evenimentele realizate de Buzz/ Micii Reporteri şi care au făcut ceva vâlvă în oraş sunt acum proiectate din interior şi pot fi (re)văzute altfel .
Dar este şi pentru cei care nu ştiu nimic despre Micii Reporteri dar vor să descopere cum se construieşte un astfel de proiect, cum se munceşte pentru a mai urca o treaptă pe scara succesului ducând în spate un vis care creşte de la zi la zi.

Stilul în care e scrisă această carte e departe de cel rece,jurnalistic,la care ne-am fi aşteptat,aici intervenind puţin din simţul poetic al autoarei.Iar faptul că e scrisă la persoana I singular sau plural ne face să fim mai aproape de frământarea unui suflet în căutarea libertăţii, în atingerea visului său.

Poate 6 ani înseamnă mult sau poate e doar un început.Dar e un vis care nu mai e doar personal ci a devenit un vis al mai multor persoane,un vis care trebuie întreţinut pentru că e o şcoală şi ca orice şcoală are menirea de a înalţa spirite şi a crea un viitor. Şi pentru asta are si nevoie de ajutorul nostru moral şi de ce nu material,cumpărând această carte. .

Cum sa uiti o femeie de Dan Lungu

Dan Lungu este un scriitor născut în 1969 la Botoşani.L-am descoperit citind Sunt o babă comunistă şi atunci am descoperit un scriitor contemporan,cu o notă uşoară,cu un umor sec,în opera căruia eşti invitat să tragi singur concluzia după ce citeşti o carte a sa.
Aşa am păţit şi cu această carte Cum să uiţi o femeie. Mi s-a părut interesant rezumatul pe care l-am citit pe spate şi eram pregătită pentru o carte anlitică asupra iubirii,a suferinţei,a despărţirii. De ce s-ar scoate în evidenţă atunci că cele două personaje principale,Andi şi Marga,care locuiesc împreună de un an şi jumătate,şi care se despart simplu, pe un bilet, sunt jurnalişti la acelaşi ziar? Dar nu avem parte de o analiză a sentimentelor din perspectiva rece a unui jurnalist de investigaţii ci mai profund , în comparaţie cu Dumnezeu.

Zburând printre capitole aflăm povestea lor de iubire dar şi povestea de viaţă a fiecăruia în parte.Şi cu toate astea e o poveste de dragoste la care nu se trezeşte nici un sentiment, plată, aproape că doar un pretext pentru o despărţire în contextul cărţii. Dar o iubire şi o despărţire care naşte întrebări mai ales după ce Andi vine în contact cu un grup de adventişi şi cu un înţelept pastor pe nume Set care are răspunsuri la fiecare întrebare,din perspectiva religioasă.Astfel Andi şi noi avem parte de o incursiune în doctrina neoprotestantă, discuţii despre Dumnezeu şi credinţă,despre iubire,despre har,despre deschiderea inimii.Astfel Andi are şansa să vadă viaţa şi din altă perspectivă.
(Mie aceste pasaje mi-au adus aminte de discuţiile pe care le aveam cu o prietenă,trecută la un astfel de cult neoprotestant,şi în care fiecare îşi apăra ceea ce ştia că este corect în religia proprie.)  

Mie personal nu mi-a plăcut acest roman.Nu l-aş pune pe lista mea de favorite.Nu e un roman care să aibă un fir narativ pe care să-l urmăreşti cu înfrigurare,capitolele nu sunt în ordine cronologică dar asta poate fi văzut şi ca un punct forte al cărţii. Dar nu mi-a plăcut amestecul dintre atmosfera împuţită de garsonieră, insalubră de bar îmbâcsit şi coruptă din redacţia de ziar cu lumea perfectă a neoprotestanţilor care suferă pentru credinţa lor. M-am întrebat de ce nu a ales Dan Lungu lumea creştin ortodoxă a lui Dumnezeu? Prea mult îmi seamănă cu lumea perfectă şi discursurile din broşurile pe care le găsim uneori în cutia poştală.

După ce viaţa lui Andi intră pe făgaşul normal,are parte de o revelaţie din gura altui personaj (episodic) care poate fi folosit ca o concluzie a întregii poveşti

"E drept,explicaţiile nu au ce căuta într-o despărţire. Nu pot fi decît meschine. Adevărul nu e nicăieri. Oamenii inteligenţi simt asta.[...]Ce să explici ? La ce ajută?"

As recomanda romanul fanilor lui Dan Lungu, celor care vor sa descopere literatura contemporana si celor care simt nevoia unei perspective asupra lui Dumnezeu si a credintei din perspectiva neoprotestanta (adventista).

Despre SWAP-BOT

Unul dintre site-urile pe care imi petrec ceva timp,cand nu sunt pe Facebook,este Swap-Bot. E tot un fel de retea sociala dar pentru cei care (inca) iubesc sa trimita si sa primeasca scrisorele si ceva pe langa in cutia postala.
Swap in limba engleza inseamna schimb, asa ca pe langa implicare include si un dram de creativitate si, deloc de neglijat,elementul surpriza.

Ce trebuie stiut inainte de a deveni membrii pe acest site :

• e un site international asa ca trebuie sa aveti macar cunostinte medii de limba engleza.Totul e in engleza asa ca asta va ajuta sa navigati mai usor
• e un site gratuit asa ca inscrierea pe site si in schimburi nu costa nimic. Cheltuielile vin odata cu primul schimb cand va trebui sa trimiteti un plic (mare sau mic) in alta tara.
• aveti nevoie de o adresa stabila unde sa va ajunga scrisorile sau instiintarile de la posta.Daca va mutati des sau aveti emotii de a face publica adresa,puteti deschide o cutie postala la un oficiu postal unde mergeti sa verificati ce ati primit.
• trebuie sa aveti o relatie cu postasul din zona dvs.pentru a fi siguri ca scrisorile ajung la adresa. Sau o cutie postala securizata pentru ca vecinii curiosi sa nu cerceteze ce primiti.
• trebuie sa te implici, sa fii constiincios, sa stii ce inseamna sa trimiti corespondenta la timp, sa nu renunti chiar in timpul unui schimb.Partenerii de schimb pot adauga pareri bune sau rele despre ce primesc si asa capeti credibilitate.Sau o pierzi.

Totul incepe cu realizarea unui profil (pagina de prezentare) cu cateva date personale, cu ce va place si ce nu , ce interese aveti.E un site perfect pentru colectionari (de vederi, de timbre,de monezi etc) si e un loc grozav sa puteti face schimb cu alti pasionati de aceleasi lucruri. La fel, daca realizati obiecte handmade,e o platforma perfecta de a arata/ trimite lucrurile voastre in lume.
E un site sigur din punct de vedere al limbajului asa ca si cei mici sunt in siguranta.Dar mai sigur ar fi ca parintii sa deschida un cont comun care sa supravegheze schimburile celor mici.Adresa trebuie facuta publica desi nu oricine (doar partenerul de schimb) o poate vedea.Iar cheltuielile sunt in cea mai mare parte a parintilor,nu?

Cum functioneaza?

Dupa inscrierea pe site si completarea profilului, de pe prima pagina, la Find Swaps, gasim o lista intreaga de schimburi.Unele sunt valabile doar in SUA,altele doar in Europa,altele International.Prima data,ca newbie,-nou intrat in schimburi- eu mi-am ales ceva simplu : schimb de carti postale cu pisici. Atunci cand gasesti ce schimb iti place ai 2 optiuni :Join Swap si Watch Swap.A doua varianta e pentru cazul in care nu esti hotarat daca sa intri in schimb pe moment.La data cand se termina inscrierile ti se distribuie partenerul si adresa lui.Ca sa stii ce sa trimiti partenerului intri pe pagina lui de profil si vezi preferintele sale.Cand ai totul pregatit te duci la posta cu plicul/pachetul cu adresa partenerului. Atunci cand vei primi la randul tau, alt partener iti va trimite tie.Mie imi place sa aflu cine este abia cand ajunge plicul acasa dar poti afla inainte cine e.
Daca ceea ce ai trimis a placut vei primi un rating maxim(si o inimioara) care va contribui la credibilitatea ta pe site.Este o optiune pentru a oferi si tu partenerului un rating si cateva cuvinte de multumire.

Cu Swap-Bot eu am reusit sa-mi maresc colectia de vederi,de abtibilduri,de felicitari,am gustat dulciuri din alte tari,pana si pisicile mele au primit tot felul de jucarii si gustarele dupa care au dus dorul mult timp dupa aia...

carti postale

Imi plac vederile, cartile postale din toate colturile lumii , cu tematici si mesaje diverse,mai vesele sau profunde.Am si o colectie, cred ca impresionanta desi am vazut colectii mai mari decat a mea dar la care tin si de care nu m-as desparti.

Totul a inceput de la tata.El colectiona vederi cand era copil sau tanar adolescent.Cred ca totul a inceput prin anii '60 si cum toti stiau de pasiunea asta ii trimiteau vederi de prin toata tara iar apoi de prin toata lumea.Asa s-au adunat un numar impresionant de care tata nu s-a despartit nici cand am aparut noi, fetele lui, nici cand s-a  mutat la Botosani.Multa vreme colectia a stat in cutii si o mutam de colo colo dar, din cand in cand, calatoream prin intermediul ei prin tara si prin lume.Am invatat ca in orice loc mergeam sa luam ca amintire macar o carte postala cu locul respectiv.Si asa maream colectia.

Incet am inceput sa analizez singura mai atent fiecare vedere si sa imi dau seama de importanta fiecareia in parte. Le puneam pe categorii, le rasuceam si le rearanjam dupa cum credeam eu.Astfel am devenit  mai interesata de cutia de vederi decat tata.
E o adevarata aventura sa scanezi o intreaga colectie de vederi.Si in plus, se pierde atata farmec uitandu-te la o insiruire de imagini pe ecranul unui computer (sau orice alt device).O carte postala trebuie tinuta in maini si sa-i descoperi fiecare detaliu,poate chiar ascuns, si sa citesti mesajul de pe spate care e fie o intreaga poveste inghesuita in cativa cm fie doar cateva cuvinte care te fac sa zambesti sau sa gandesti...Dar sunt foarte mandra ca am gasit aceasta carte postala in colectia tatei.

Din 2014, de cand tata nu mai e, m-am hotarat sa duc mai departe colectia.Sa adaug si eu bucati din lumea larga si sa adaug si teme personale .Asa am descoperit Postcrossing, Swap-bot apoi grupurile de pe Facebook .Asa au aparut.si noile ilustrate.....Plus ca au aparut si alte albume si o cutie mai mare.

Dintre tematicile mele preferate pe primul loc as pune PISICILE .Am si carti postale si felicitari si imagini fotografice si redari artistice cu pisici.

Apoi as pune CASELE MEMORIALE - din Romania si nu numai . Aici nu am foarte multe, trebuie sa recunosc.
Urmeaza CARTILE POSTALE TURISTICE. Cele in care apar monumente importante sau cladiri cunoscute din diferite orase ale lumii si care sunt si o frumoasa amintire a locurilor pe unde ai fost. Asta de la tata mi se trage.

Si sa nu uit de cartile postale care au ceva deosebit , ceva unic, o surpriza neasteptata.

Asta e povestea cartilor mele postale.Multumesc celor care au contribuit la marirea colectiei. Si poate vreti sa faceti un schimb sau poate vreti sa renuntati la cartile postale vechi stranse de-a lungul vremii. Dati-mi un semn .

O fată care ascultă rock de Denisa Sandu

Nu ştiu foarte multe despre autoarea acestei cărţi decât că are 13 ani, că activează cu succes în cadrul clubului de jurnalism Micii reporteri din Botoşani şi că acesta este primul ei roman publicat.

Personajul principal al cărţii este Elisa Sandein,o fată de 14 ani care ascultă rock şi care află de la părinţi că viaţa ei va căpăta liniştea mult dorită după ce ei hotărăsc să nu se mai mute dintr-un oraş în altul cum o făcuseră de atâtea ori până acum, doar ca ea să poată termina şcoala fără un stres în plus.
Dar viaţa fetei este dată peste cap când află că tatăl ei este ucis iar poliţia nu are destule probe să continue investigaţiile. Şi pentru că oamenii care ascultă rock sunt oameni puternici, fata de 14 ani ia investigaţia pe cont propriu.Astfel cunoaşte alte personaje interesante, află lucruri năucitoare despre tatăl ei dar şi despre ea însăşi.

O fată caare ascultă rock e o carte care se citeşte repede. Nu pentru că ar fi o carte scurtă ci pentru că acţiunea are un ritm alert,lipsesc figurile de stil sau descrierile ample .Ar putea fi un punct în minus dar nu reduce puterea cărţii de a transmite trăiri şi sentimente.

Ar putea deranja lucrurile pe care autoarea le-a omis sau nu le-a luat în considerare dar aşa e în lumea noastră, a celor maturi, ne cramponăm de fiecare detaliu, trebuie să analizăm totul. Iar aceasta e o carte adresată publicului tânăr, mult mai axat spre acţiune aşa că putem trece peste toate acestea.

Această carte e încă o dovadă că imaginaţia unui copil sau a unui adolescent poate crea lumi noi. Probabil,mai târziu,le va dezvolta ,le va relua de unde le-a lăsat şi le va reclădi păstrând puritatea începutului   
 

PORTRETUL UNUI GENTLEMAN SI ALTE POVESTIRI de W. Somerset Maugham

Nu ştiam la ce să mă aştept când am început această carte.Asta pentru că nu ştiam nimic despre autor. Scăparea mea, recunosc ! Dar chiar autorul dezvăluie puţin despre ce să ne aşteptăm, la început: "Povestioarele din volumul de faţă sunt scrise la comandă.Prima am scris-o în 1924, ultima, după câte îmi amintesc, prin 1929." Au fost scrise în aşa fel încât să apară "pe pagina şi contrapagina revistei (Cosmopolitan Magazine),lăsând totodată destul loc pentru ilustraţii."

Astfel,fiecare povestire,deşi scurtă,concentreaază în ea, ca într-o sticluţă mică de parfum,o lume colorată şi diversă. Pentru că majoritatea poveştilor se petrec în altă ţară decât America familiară cititorului iniţial, aşa scurte cum sunt, ele emană aerul exotic al Asiei sau al Europei. Descrierile de locuri,de lucruri şi stări sunt clare dar nu lipseşte simţul artistic.

Am descoperit o varietate de personaje cu poveştile lor simple sau întortocheate.Asta pentru că autorul e un fin observator al caracterelor umane.
Poveştirile sunt independente una de alta, putând fi citite în orice ordine,doar deschizând cartea la întâmplare, actiunea fiecareia e usor de urmărit, iar la final te trezeşti zâmbind sau cauţi semnificaţia unui gest sau a unui cuvânt pe care poate l-ai omis la momentul lecturii. Şi uneori îţi doreşti ca schiţa de câteva pagini să fie dezvoltată într-un roman de sine stătător.

Recomand aceaastă carte pentru cei care caută o doză de divertisment.Acesta este şi scopul declarat al autorului , să ofere o distracţie inteligentă.

Mie mi-a deschis pofta pentru altă carte a acestui autor : Vălul Pictat .

Articol revista Practic noiembrie

În numărul din noiembrie al revistei Practic - idei pentru casa şi grădină ,la rubrica Iubim animalele a apărut articolul scris de mine despre un aspect din viaţa pisicilor mele. Numai că, din lipsă de spaţiu, au decis să mai taie din articol.

Am decis să-l scriu aici întreg, aşa cum aş fi vrut să intre şi în revistă


Despre oamenii care au animale de companie se spune că sunt mai sănătoşi,mai responsabili şi mai veseli.

Noi avem două pisici, Pufina (Pufi) şi Norocica (Cica) de 3 şi respective 1 an.Sunt ca alţi doi membrii ai familiei, fiecare cu nevoile şi plăcerile lor care trebuie respectate şi înţelese.

Despre pisicile mele aş putea să vorbesc la nesfârşit.

Pufi a fost dintotdeauna deosebită.Chiar şi între fraţii ei, născuţi de o pisica de rasă comună ea se distingea prin blana ei pufoasă,moale si înfoiată dar si prin pata albă din vârful cozii.Toate acestea îi dau un aer regal de pisica de rasă.

Cica e o pisică de rasă comună.A venit la noi cu câteva zile înainte de Crăciun,într-o seară geroasă, când a nimerit în scara blocului de unde am luat-o în casă să mănânce ce rămăsese de la Pufi.A avut noroc şi că Pufi a acceptat-o uşor,altfel devenea una dintre multele pisici din jurul blocului.

Se ştie că pisicilor le place să exploreze. iar apartamentul nostru este mic şi nu are balcon. Aşa că  am amenajat în spaţiul liber din faţa geamurilor o mică grădină. Pufi a vrut imediat să exploreze şi acel loc şi ne era tot mai greu să o lăsăm în casă când noi “ieşeam la grădină”. Am căutat o soluţie să o putem supraveghea şi controla şi aici a venit în ajutor lesa cu ham specială pentru pisici ce se găseşte în pet-shop-uri. Pufi s-a învăţat surprinzător de repede cu ea şi acum în grădină e spaţiul ei preferat.O pisică în lesă e o apariţie ciudată dar şi nostimă pentru cei care trec prin zonă.

Cica nu s-a lăsat mai prejos.A imitat-o pe Pufi şi în privinţa asta. Nu a vrut să rateze ocazia de a explora noi teritorii şi în plus nu i-a plăcut să rămână singură în casă.Aşa că, după un timp, au apărut doua pisici în lesă.

pisicile la grădină

Când e prea cald, sau când e vânt puternic sau când noi nu ieşim la grădină, doar pervazul exterior al ferestrei e tot ce le trebuie pisicilor ca să-şi încălzească blăniţa la soare. Lumea s-a obişnuit atât de mult cu ele încât îşi fac drum prin faţa geamului să le vadă şi să zâmbească puţin.

Hamul şi lesa nu le folosim pentru a le îngrădi libertatea de mişcare.E mai mult o metodă de a le dresa la început şi de a le arăta limitele teritoriale.Şi noi dar şi ele am suferi dacă s-ar pierde în imensitatea din jur.

Cica

Pufi

Pufi şi Cica s-au învăţat cu teritoriul lor pentru că nu se îndepărtează mai mult de spaţiul verde, iar noi am învăţat să fim responsabili în privinţa lor: le-am sterilizat, vaccinat şi mereu le controlăm de eventuale zgârieturi sau înţepături de căpuşe pentru a nu avea de suferit mai târziu.Şi ne bucurăm când îi vedem pe ceilalţi zâmbind atunci când trec pe lângă “grădina cu pisici “ sau pe lângă “ fereastra unde sunt doua pisici”.

Aţi putea încerca această soluţie dacă aveţi o felină care vrea să “evadeze”.

Aceasta e mica mea poveste şi realizare prin articolul publicat  .

MICUŢELE DOAMNE

De curând mi-am cumpărat un KINDLE cu care mă împac foarte bine.Lumea m-a întrebat dacă de acum voi renunţa la bucuria de a citi cărţi fizice. În niciun caz, dar îmi voi lărgi gama şi numărul de cărţi citite.

Mi-am zis că voi ţine minte prima carte descărcată pe e-book reader aşa că am apelat le clasici. Şi am ales MICUŢELE DOAMNE de Louisa May Alcott.
Acţiunea acestui roman se petrece în secolul al XIX-lea,când surorile Meg , Jo, Amy şi Beth sunt nevoite să îşi trăiască adolescenţa în vremuri dificile, alături de mama lor , Marmee March, pentru că tatăl lor este plecat la razboi. Fetele, cu firi diferite, învaţă cu fiecare zi şi întâmplare o nouă lecţie care le va transforma în doamnele frumoase şi puternice de mai târziu.Astfel, fetele se obişnuiesc cu traiul simplu în care este mereu loc să ajute pe cineva aflat mai în nevoie decât ele, înţeleg că nici o supărare nu le poate despărţi sau că folosind imaginaţia se pot descoperi moduri deosebite de a petrece timpul împreună.Figura masculină este dată de apariţia lui Theodore Laurence, un tânăr care le va deveni ca un frate chiar dacă situaţia lui materială este mult superioară fetelor iar figura paternă este dată de bunicul acestuia, James Laurence,care este şi el pus în situaţia de a învăţa câteva lecţii de la prietenele nepotului său.

Varianta pe care am descărcat-o avea şi volumul al II-lea care urmăreşte aceleaşi personaje şi maturizarea lor. E ca un ghid practic pentru tinerele care întâlnesc iubirea şi care păşesc încet în viaţa alături de soţul lor. Meg descoperă că viaţa de familie alături de John Brook şi cei 2 gemeni ai lor nu e la fel de uşoară cum îşi imaginase ea şi că încă are multe lucruri de învăţat de la mama ei. Jo îşi urmează drumul spre a deveni scriitoare dar descoperă că visul ei ar putea să o abată de la principiile ei morale. Amy, îşi urmează spiritul artistic şi descoperă fiorul dragostei cu cine s-ar fi aşteptat mai puţin. Beth se împacă cu un destin tragic pe care îl simte aproape şi,astfel, prin puterea sa într-un trup fragil le oferă o nouă lecţie surorilor sale.

În ce mă priveşte, am citit romanul în limba engleză, având în minte ecranizarea romanului din 1994 - Fiicele Doctorului March - .Cred că dacă aş fi citit-o la vârsta personajelor, cel puţin, să le descopăr la prima lectură, aş fi avut parte de o lectură mult mai plăcută. Dar şi aşa m-am delectat mai ales cu primul volum. O lecţie de maturizare adresată în primul rând fetelor, o carte educativă şi plină de principii morale valabile oricând, chiar dacă astăzi le considerăm puţin diferite. În volumul al II-lea, autoarea intervine mai mult, cu lecţii şi concluzii directe ,ceea ce nu mi-a plăcut.Mi s-a părut ca o lecţie lungă în care profesoara - autoarea ţine să mai adauge ceva ca să-şi susţină punctul de vedere. 

Recomand MICUŢELE DOAMNE pentru fetele care au nevoie de o îndrumare înspre o viaţă călăuzită de principii morale desăvârşite dar şi pentru mamele care mai citesc fetiţelor poveşti.Ar putea ca cele 4 personaje feminine să devină modele de urmat.

5 stele din 5 pentru primul volum
3 stele din 5 pentru al doilea volum